Colecţie de drapele din istoria Moldovei – expusă la Penitenciarul nr.9 (foto)
În sala sportivă a Penitenciarului nr.9-Pruncul, a fost expusă ieri, 12 noiembrie 2015, impresionanta colecţie de drapele din istoria Moldovei, din timpurile lui Ştefan cel Mare pînă în prezent și o colecţie inedită de icoane şi cărţi bisericeşti cu vechime de peste 200 de ani.
La festivitate au participat directorul interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Alexandru Pînzari, Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai și colonelul Petru Costin, deţinătorul celor peste 25 de colecţii tematice.
Alexandru Pînzari a mulțumit organizatorilor pentru colaborare și pentru șansa oferită deținuților de a admira patrimoniul istoric și cultural al țării, chiar și dincolo de gratiile penitenciarului, acesta fiind un pas important spre resocializarea acestora.
Deținuții, vădit impresionați, au avut ocazia să vadă și colecţia de monede prezentată sub forma unei hărți administrativ-teritoriale a Republicii Moldova, amenajată din monede din diferite perioade istorice.
Reiterăm că, Programul de educaţie civică cu genericul „Istoria neamului” a fost lansat la 6 octombrie 2015, sub patronajul Avocatului Poporului și presupune vernisarea tuturor penitenciarelor din ţară cu expoziţii tematice din tezaurul adunat de colonelul Petru Costin, deţinător al recordului Guinness. Colecțiile cuprind uniforme militare, monede, icoane, drapele, potcoave etc.
Mihaela Rotari