Circa 56% din populaţia Republicii Moldova este supraponderală şi 23% din populaţie sunt obeze

Circa 56% din populaţia Republicii Moldova este supraponderală şi 23% din populaţie sunt obeze

La nivel global, mai mult de 1,9 miliarde de oameni sunt supraponderali şi peste 600 de milioane sunt obezi. Unul dintre cei mai importanţi factori care cauzează excesul de greutate al populației este lipsa de activitate fizică. Tocmai din acest motiv, în fiecare an, pe 10 mai, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) marchează Zilele Europene ale Mişcării. Cu această ocazie și în Republica Moldova vor fi organizate un șir de acțiuni de informare despre beneficiul mișcării și alimentației sănătoase pentru prevenirea obezității.

În perioada 10 – 21 mai, instituțiile medico-sanitare publice și Centrele de Sănătate Publică din țară vor organiza ședințe informative, ateliere de lucru și alte activități de promovare a sănătății, cu genericul ”Acționați pentru un viitor mai sănătos”.

Datele statistice arată că mai mult de jumătate din populaţia regiunii europene nu este suficient de activă pentru a satisface recomandările de sănătate ale OMS. 6 din 10 persoane cu vârsta de peste 15 de ani nu practică niciodată sau rareori practică activităţi fizice sau sport. Lipsa de activitate fizică se estimează că ar fi cauza principală, la nivel mondial, pentru cca. 21-25% dintre cazurile de cancer de sân şi de colon, 27% de diabet zaharat şi cca. 30% de boli cardiace ischemice.

Totodată, în ultimii 20 de ani obezitatea a devenit unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru dezvoltarea bolilor netransmisibile: 80% din cazurile de diabet zaharat de tip 2, 35% din bolile de inimă şi 55% din cazurile de hipertensiune arterială în rândul adulţilor. Excesul de greutate şi bolile asociate cu obezitatea reprezintă 7% din totalul costurilor asistenţei medicale în ţările UE.

În Republica Moldova, Studiul privind prevalenţa factorilor de risc pentru bolile netransmisibile (STEPS, 2013) arată că mai mult de 10% din populaţia adultă cu vârsta de 18-69 ani nu practică, conform recomandărilor OMS, 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămână sau echivalentul ei, iar prevalenţa sedentarismului este mai înaltă în zona urbană faţă de cea rurală şi sporeşte odată cu vârsta.

Același studiu mai arată că cca. 65% din populaţie (de vârsta 18-69 ani) consumă mai puţin de 5 porţii de fructe şi/sau legume, consumul mediu constituind 2 porţii/zi. În consecinţă, circa 56% din populaţia Republicii Moldova este supraponderală şi 23% din populaţie sunt obeze.

Ministerul Sănătății menționează că în Programul naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016 – 2020 unul dintre obiectivele specifice se axează pe reducerea prevalenţei inactivităţii fizice cu 5% către anul 2020 prin promovarea şi încurajarea activităţii fizice zilnice la toate etapele vieţii, evitând inechităţile.

OMS recomandă:

  • pentru adulţi – cel puţin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică de intensitate moderată (mers pe jos, urcatul scărilor, grădinărit, dans, tenis de masă etc.) sau de cel puţin 75 de minute pe săptămână de activitate viguroasă (înot, ciclism, volei, alergat etc.) sau o combinaţie de activitate moderată şi viguroasă;
  • pentru copiii – cel puţin 60 de minute de activitate fizică moderată până la intensitate viguroasă în fiecare zi.

De asemenea, pentru a evita creşterea în greutate este oportun, ca fiecare individ să depună un efort conştient pentru a avea grijă de sine şi de corpul său, şi să acţioneze prin:

  • limitarea consumului de grăsimi şi zahăr;
  • creşterea aportului de fructe şi legume;
  • practicarea activităţii fizice zilnic;
  • evitarea stresului;
  • respectarea meselor principale ale zilei.

Mihaela Rotari

 

Share