Circa 300 locuri de parcare pentru biciclete ar putea fi amenajate în Capitală

Circa 300 locuri de parcare pentru biciclete ar putea fi amenajate în Capitală

Săptămâna trecută, a avut loc prima ședință a Consiliului consultativ pe lângă primarul general, pentru dezvoltarea transportului alternativ în mun. Chișinău, informează OFICIAL.

Consiliul Consultativ a fost instituit la 17 iunie curent și are rol de organ consultativ pe problemele ce țin de dezvoltarea tipurilor de transport alternativ și infrastructura acestuia. Membrii consiliului sunt persoane cu experiență profesională, științifică, teoretică și practică în domeniul mobilității urbane, planificarea transportului, infrastructurii rutiere, proiectării urbane, sistematizare și siguranța circulației rutiere, urbanism și arhitectură, care pot veni cu sugestii și propuneri constructive de dezvoltare a sectorului.

Principalul subiect abordat la prima ședință a fost proiectul Strategiei de dezvoltare a infrastructurii pentru transport alternativ, membrii structurii fiind întruniți pentru a acorda suport la actualizarea și definitivarea documentului, pentru a fi înaintat spre examinare și aprobare Consiliului Municipal Chișinău.

Este necesară ajustarea proiectului la realitățile și necesitățile municipiului Chișinău și urgentarea aprobării acestuia de către consilierii municipali.

Proiect Strategiei a fost elaborat în 2020, de Asociația obștească ECO PRO, în parteneriat cu UNDP, Green City Lab și Automobil Club din Moldova, ulterior fiind supus consultărilor publice.

Principalele obiective trasate de autori au fost: crearea unei rețele de trasee pentru transport alternativ, cu o lungime totală de 200 km, care va lega toate sectoarele or. Chișinău; schimbarea atitudinii locuitorilor față de transportul alternativ; creșterea ponderii transportului alternativ în raport cu ponderea totală de mișcări zilnice a tuturor tipurilor de transport până la 1%; creșterea numărului de parcări pentru biciclete lângă instituții publice, instituții de învățământ, și centre de agrement.

Direcția Transport și Căi de Comunicație intenționează amenajarea, în anul curent, a circa 300 locuri de parcare pentru biciclete, în 90 de locații din capitală.

În scurt timp va fi anunțată licitația publică pentru lucrările respective, valoarea proiectului fiind de 634 mii lei.

Altă inițiativă lansată de Direcția Transport ține de amenajarea unui traseu, care va ocoli zonele urbane, utilizatorii transportului alternativ fiind invitați să participe cu propuneri de locații.

Acesta reprezintă criteriul de bază care va fi luat în considerare la crearea traseului și utilizarea zonelor naturale și spațiilor verzi ale orașului Chișinău, valorificând relieful existent, fără a fi nevoie de amenajări artificiale suplimentare.

În anul 2022, pentru dezvoltarea infrastructurii transportului alternativ au fost alocate 4 milioane de lei din bugetul municipal.

Share