Chişinăul rămâne fără apă caldă timp de o lună

Chişinăul rămâne fără apă caldă timp de o lună

SA “Termoelectrica” anunţă consumatorii că dat fiind necesitatea executării lucrărilor de profilaxie şi reparaţie a utilajului CET-urilor şi testarea hidraulică a reţelelor termice magistrale, în perioada 5 iulie – 5 august a.c. urmează a fi sistată furnizarea energiei termice pentru prepararea apei calde menajere.

În acest context, SA “Termoelectrica” reaminteşte consumatorilor despre necesitatea respectării normelor de securitate. Precizăm că anterior efectuării lucrărilor de testare este necesar ca sistemul de consum al energiei termice (agent termic şi apă caldă) să fie deconectat total şi sigur de la reţele.

Proprietarii încăperilor subterane, tranzitate de reţele termice sau care se află în apropierea lor, trebuie să ia măsuri de precauţie în caz de deteriorare a reţelelor.

În nemijlocita apropiere de străzile, curţile, în subsolurile blocurilor locative sunt posibile defecţiuni ale reţelelor subterane cu reacţii termice prin expansiunea la suprafaţă a apei calde (sub 40C). Evitaţi şi nu permiteţi apropierea copiilor de subsolurile şi de locurile unde a fost sesizată scurgerea de apă caldă.

În astfel de cazuri, dar şi pentru alte informaţii suplimentare, consumatorii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Dispecerat General al întreprinderii: 022 441-138 (24/7).

SA “Termoelectrica” regretă disconfortul creat şi dă asigurări că va depune maximum de efort pentru a comprima perioada de sistare a furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde menajere. Întreprinderea mulţumeşteconsumatorilor pentru înţelegere.

 

 

Mihaela Rotari

Share