Centrul municipal de găzduire a persoanelor fără domiciliu stabil – pregătit să primească beneficiarii

Centrul municipal de găzduire a persoanelor fără domiciliu stabil – pregătit să primească beneficiarii

Primăria municipiului Chişinău informează că, în perioada 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020, Centrul municipal de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil (din str. Haltei, 2) va presta servicii non-stop, pe timp de zi și de noapte, informează OFICIAL.

Un raport în acest sens a fost prezentat la ședința operativă a serviciilor municipale, de către Tatiana Bucearschi, șef al Direcției generale asistență socială și sănătate a Consiliului municipal Chișinău.

Potrivit sursei citate, în prezent, Centrul de găzduire este pregătit să primească beneficiarii. Astfel, recent a fost desfășurată reparație cosmetică în sufrageria instituției, în dormitoare, grupuri sanitare precum și în birourile angajaților. Totodată, au fost achiziționate lenjerii de pat și de corp pentru bărbați și femei. De asemenea, a fost salubrizat teritoriul instituției, fiind asigurat accesul la foișorul din curte și către camera de așteptare.

E de menționat că, Instituția oferă beneficiarilor hrană de 3 ori pe zi. De asemenea, persoanele fără adăpost beneficiază de servicii de asanare și igienizare precum și de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă.

Capacitatea Centrului de găzduire și orientare a peroanelor fără domiciliu stabil este de 100 de persoane zilnic.

Doina Secrieru

Share