Ceban: Este șocant când o tânără își bate joc de altă tânără, în ochii mai multor adolescenți. Am solicitat ca acest caz să fie strict monitorizat
„Este un fapt condamnabil, care nu poate fi tolerat sau şi mai grav, repetat. Este șocant când o tânără își bate joc de altă tânără, în ochii mai multor adolescenți, după care a doua zi să spună că ar mai face asemenea fapte și nu îi pare rău. Îmi este greu să mă gândesc ce generaţie creştem”. Declarația aparține Primarului de Chișinău, Ion Ceban, cu privire la violența publică asupra unei minore de către o altă minoră.
„Am solicitat ca acest caz să fie strict monitorizat, iar adolescentele care au săvârşit acţiunile de violenţă să fie trase la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar eu să fiu informat personal despre fiecare etapă. În acest caz nu putem vorbi de toleranţă sau stigmatizare, eu chiar sunt de părerea că aceste adolescente trebuie exmatriculate din instituţiile de învăţământ, mai ales că asemenea cazuri s-au mai întâmplat anterior”, notează Ceban.
La fel, Primarul a ținut să adauge că pedepsiţi trebuie şi părinţii, dar și atenționați directorii de instituții să nu ascundă aceste cazuri.
„Este vorba despre viitoarele generaţii şi noi nu putem creşte „monştri”. Acţiunile noastre trebuie să fie clare, prompte şi dure, pentru ca asemenea cazuri să nu se mai repete. Nu vreau rapoarte, chestionare şi vorbe în vânt, solicit acţiuni concrete pentru a contracara acest flagel şi a nu distruge viaţa altor copii”, a adăugat Ion Ceban.
Doina Secrieru