Ce trebuie să cunoaştem despre epidemia de gripă. Sfaturi de acum 100 de ani

Suntem în vremuri de epidemie, pandemie chiar. De izolare, de restricții și de impuneri. Pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur, dar și pentru a nu le îngreuna munca celor din prima linie, propunem mai jos câteva din sfaturile lucrării „Ce trebuie să știm despre boalele molipsitoare” (Editura Asociațiunii Astra, Sibiu, 1931) de dr. Iosif Stoichiția, inspector sanitar general.

Deşi e scrisă în anul 1931, la mai mult de 10 ani după gripa spaniolă și cu aproape 90 de ani înainte de gripa de acum, cartea conţine lucruri care, la vreme de epidemie, pentru întreaga omenire, au rămas neschimbate de-a lungul secolelor. Și ei, asemeni nouă, acum, și noi, asemeni lor, în urmă cu 100 de ani, avem obligația să respectăm o regulă simplă. Noi avem haștag #stauacasă, ei numeau asta „a ședea frumușel acasă”.

Dincolo de posibile sau imposibile similitudini între cele două molime: COVID-19 și gripa spaniolă, multe dintre sfaturile date pe atunci de medici sunt asemănătoare în privința prevenției. Chiar dacă acum medicina înseamnă roboți, intervenții minim invazive, laser și tratamente pentru boli, care pe vremuri erau mortale, una dintre cele mai importante măsuri de prevenție a rămas valabilă: statul acasă și evitarea aglomerațiilor.

Principalul sfat pe care autorul lucrării îl dădea pe atunci populației de la sate, dar și de la orașe este impresionant de asemănător cu ceea ce ne sfătuiesc pe noi autoritățile acum:

„Se pune acum întrebarea, cari ar fi măsurile de apărare în contra acestei molime primejdioase? Înainte de toate ne vom feri de a veni în atingere cu aceia despre cari știm că sunt atinși de această boală.

În timp de epidemie, vom ședea frumușel acasă, vom ținea în jurul nostru cea mai mare curățenie și nu vom intra nici în cârciumă, nici la șezătoare și nici într-alt loc, unde se adună lume multă și de tot felul.

Vom aierisi des odăile în cari locuim, ne vom spăla mânile de mai multe ori pe zi. […]

Ne vom feri de răceli, iar când suntem siliți, totuși, să stăm între oameni mai mulți, cari vorbesc, tușesc și strănută, ne vom păzi și vom ținea o batistă curată înaintea gurei și a nasului”, scria dr. Iosif Stoichiția.

În lucrarea respectivă, medicul vorbește despre multe dintre bolile contagioase, acordând câteva pagini gripei – Gripa spaniolă și Influența. Caracteriza gripa ca fiind o boală molipsitoare, poate cea mai molipsitoare dintre toate bolile, care se transmitea cu ușurință de la un om la altul, fiind suficient să stăm în aceeași încăpere cu omul bolnav sau să luăm masa împreună.

„În cârciumă, la ospăț, în școală, în biserică sau oriunde ar fi mai multă lume strânsă la un loc, este destul dacă unul singur este bolnav de gripă, care tușește, scuipă ori strănută, ca alții 10 să se molipsească de boală și să se îmbolnăvească pe loc”, scria medicul.

Deși nu dispuneau de aparatura modernă din zilele noastre, medicii știau de pe atunci și avertizau populația asupra faptului că gripa se ia prin contact direct – „atingere cu omul bolnav”, prin strănut, tușit sau prin nerespectarea unei distanțe minime de siguranță față de bolnav.

Și acum 100 de ani, simptomele unei gripe obișnuite erau cele din zilele noastre, slăbiciune musculară, strănut, tuse, febră etc. Iar medicii conștientizau faptul, că un bolnav neizolat și lipsa măsurilor de igienă pot duce la o infectare în colectivitate:

„De obicei când se îmbolnăvește unul dintr-o casă, nu peste mult vom afla că pe rând au luat boala și cei din jurul lui. De la cei din casă o iau apoi vecinii sau rudeniile, care trec pe acolo, iar de aici se întinde mai departe în tot satul”, scria dr. Iosif Stoichiția.

Așadar, răspândirea în colectivitate a rămas peste secole un pericol, în situațiile în care oamenii nu înțeleg faptul, că trebuie să evite contactul social pentru ca boala să nu se întindă în tot satul sau în tot orașul, după caz.

Autorul vorbește despre simptomele gripei, spunând, că epidemia din 1918 a fost una dificilă: „În anul 1918, cei mai mulți bolnavi de gripă au murit de pneumonie, care a avut un decurs grav și cu mult mai rău ca în aprinderile obișnuite”.

De la înălțimea cunoștințelor medicale din vremurile noastre, ni se poate părea copilăresc modul în care medicii din acele vremuri comparau starea de boală cu un adevărat război, încercând să le explice oamenilor simpli, pe înțelesul lor, ce înseamnă lupta cu boala:

„Războiul acesta, ca orișicare alt război, ține un anumit timp, în care se întâmplă că unele lupte se câștigă, altele se pierd. Starea bolnavului, înlăuntrul căruia se duce acest război, se va resimți în bine sau în rău, după cum câștigă sau pierde câte o astfel de luptă. În cele din urmă însă, orice război are un sfârșit și astfel și acela al corpului în contra microbilor, după un timp se isprăvește. Dacă învinge corpul, omul bolnav se însănătoșește, se înțelege, numai cu încetul, deoarece organele corpului se refac numai pe îndelete după suferințele îndurate”.

Este impresionant cum specialiștii din acele vremuri înțelegeau importanța măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor, explicând faptul că „morbii infecțioși contribuie în măsură așa mare la totalitatea mortalității” nu doar prin natura vehementă a bolii, ci prin faptul că „nu se iau din vreme măsuri pentru limitarea lor”.

Iar de acest lucru nu erau vinovate atât autoritățile, cât populația, care nu înțelegea gravitatea urmărilor. Din aceste motive, primele cazuri nici nu ajungeau la cunoștința autorităților, iar atunci când erau aduse la cunoștința lor, nu erau urmate cu strictețe măsurile impuse.

Măsurile cele mai eficiente erau cele de izolare, cele prescrise de lege, capabile să îi păzească de contaminare pe cei sănătoși.

În vremuri în care suntem revoltați sau descumpăniți de modul în care unii oameni au ales să ascundă faptul, că vin din zone de risc, sau cheamă personalul medical la intervenție, fără să îl avertizeze că provine dintr-o astfel de zonă roșie, punându-l în pericol, vedem că astfel de fapte nu lipseau nici în trecut.

De teama izolării, unii mințeau sau ascundeau boala, iar în acele vremuri de final de secol al XIX-lea, era vorba despre malarie, pelagră, tuberculoză.

Condamnabile erau considerate și pe vremuri astfel de gesturi: „Nu se poate un lucru mai păcătos decât ascunderea unui morb infecțios acut, de teama măsurilor de limitare ce se vor lua”.

Pentru că unii pot să rămână acasă în aceste zile, poate săptămâni, iar timpul de lectură le va fi la îndemână, redăm mai jos câteva din pasajele de la finalul lucrării „Ce trebuie să știm despre boalele molipsitoare”, unde reprezentanții Asociațiunii ASTRA  îi îndemnau pe cititori să citească carte bună românească. Să citim orice, doar să citim, să fim mai buni, să avem alături de noi sfaturi de nădejde, căci e nevoie de multă sârguință pentru a intra în legătură cu ce este curat, frumos și bun:

„În timpurile grele ce le trăim ne trebuiesc sfetnici de omenie și de ispravă. Multe gânduri năstrușnice cutreieră țara, multă sporovăială fără de niciun rost s-a cuibărit pe la noi – omul zilelor noastre simte trebuința de a fi sfătuit de cineva, purtat de dragostea față de semenii săi.

Ca să ajungem cetățeni vrednici ne trebuie multă sârguință, multă năzuință de a intra în legătură cu ce este curat, frumos și bun, fiindcă numai așa se va putea ridica patria aceasta și va fi în stare să țină piept cu cerințele vremii”.

sursa: tribuna.ro