CCRM: Clientelismul politic în gestionarea fondurilor publice, discutat în cadrul unei conferințe

CCRM: Clientelismul politic în gestionarea fondurilor publice, discutat în cadrul unei conferințe

Andrei Munteanu, membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), a participat la conferința online organizată recent: „Banul urmează cetățeanul sau partidul? Fondurile publice între clientelism politic și alocări conform necesitaților”. Evenimentul a fost organizat de Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” și Institutului de Politici și Reforme Europene (IPRE), întrunind reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile.

În cadrul conferinței au fost prezentate și discutate principalele constatări ale Studiului privind clientelismul politic în gestionarea fondurilor publice, implementat de Expert-Grup în parteneriat cu IPRE, Centrul de Studii Est Europene (EESC, Lituania), cu susținerea financiară a Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer.

La baza studiului a stat analiza și examinarea modului în care au fost alocate resursele financiare publice către autoritățile publice locale (APL) de nivelul I pe perioada anilor 2018 și 2019 și au fost selectate următoarele instrumente de transfer: Transferuri de la Bugetul de Stat; Fondul rutier și Programul „Drumuri Bune”; Fondul Ecologic Național; Fondul de Investiții Sociale din Moldova; Fondul Național de Dezvoltare Regională; Fondul de Eficiență Energetică.

Potrivit studiului, corupția, clientelismul politic și capacitatea scăzută a autorităților publice de a răspunde în mod adecvat necesităților cetățenilor sunt factori care, în continuare, determină nivelul scăzut de dezvoltare al Republicii Moldova. Cele mai răspândite forme ale clientelismului politic în gestionarea banului public sunt: achizițiile publice trucate; relațiile de rudenie sau altă legătură emoțională sau pe bază de interes financiar în contractele cu autoritățile publice; conflictul de interese în procesul de luare a deciziilor, în special ce țin de gestionarea patrimoniului public sau al resurselor financiare publice; numirea în funcții publice.

Cristina Pendea

Share