Campanie de informare privind regulile europene de utilizare a dronelor

Campanie de informare privind regulile europene de utilizare a dronelor

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a inițiat o campanie de informare privind regulile europene de utilizare a dronelor.

Un stand cu informații ample despre condițiile în care pot fi utilizate dronele, dar și despre situațiile în care operarea cu aceste aparate de zbor este interzisă, a fost amenajat de către Autoritatea Aeronautică Civilă al Republicii Moldova (AAC) cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei.

Cortul informativ al AAC a fost vizitat de către sute de oameni, care au venit azi, 12 mai 2018, în orășelul european din Grădina Publică Ștefan cel Mare. De asemenea, ei au avut posibilitatea să se informeze referitor la drepturile pasagerilor în transportul aerian.

Importanța realizării unor astfel de campanii de informare a fost apreciată și de către oficialii, care au vizitat cortul informativ al AAC din orășelul european, printre care Prim-ministrul Pavel Filip, Președintele Parlamentului Andrian Candu, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Mochalko.

Potrivit directorului AAC Radu Bezniuc, implementarea noului cadru legal, care în câteva luni va fi introdus la nivelul întregii UE pentru drone, ca parte a strategiei sale privind aviaţia civilă, reprezintă şi principala provocare a Autorităţii Aeronautice Civile pentru 2018. În acest context, este foarte important ca cetățenii, să fie informați cât mai larg și corect despre aceste reguli.

Un alt mesaj important, promovat de către Autoritatea Aeronautică Civilă, este legat de faptul că pasagerii fie din Republica Moldova, fie din Uniunea Europeană, au drepturi egale, iar succesul Europei în asigurarea și respectarea drepturilor pasagerilor motivează autoritățile țării noastre să continue mai activ acțiunile de informare. ”Mesajul pe care îl transmitem pasagerilor este că drepturile lor sunt reale și că nu pot fi ignorate de nimeni”, a mai adăugat Radu Bezniuc.

Regulamentul privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor transpune integral normele UE în domeniu. În unele cazuri pasagerii pot cere compensații până la 600 de euro. Practica arată însă că, în mare parte, cetățenii Republicii Moldova care călătoresc pe calea aerului nu își cunosc drepturile.

458_large

466_large (1)

Mihaela Rotari

Share