Bibliotecari din R. Moldova, în program de formare la București

Bibliotecari din R. Moldova, în program de formare la București

40 de bibliotecari din Republica Moldova vor beneficia în perioada 22- 29 iulie de sesiuni profesionale şi de ateliere practice susţinute de bibliotecarii de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) şi de către reprezentanţi ai partenerilor BMB.

Programul de formare se desfășoară în cadrul proiectului „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”, realizat de Biblioteca Metropolitană București sub egida Anului Centenarului Marii Uniri.

Delegația de la Biblioteca „B. P. Hașdeu” din Chișinău va vizita mai multe filiale ale Bibliotecii Metropolitane, dar și mai multe instituţii din București: Primăria Municipiului București, Parlamentul României, Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Muzeul Municipiului București, relatează infoprut.ro.

Proiectul „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”  își propune crearea unui spaţiu de întâlnire şi interacţiune profesională între bibliotecari menit să stimuleze schimbul de informații, împărtășirea de experiențe și bune practici, precum și validarea de soluții și proiecte inovatoare pentru comunitate, propuse și implementate de biblioteci, la nivel local, național, dar şi internațional, se arată într-un comunicat de presă al BMB.

Mihaela Rotari

Share