Autoritatea Aeronautică Civilă și Universitatea Tehnică a Republicii Moldova au semnat un Acord de colaborare

Autoritatea Aeronautică Civilă și Universitatea Tehnică a Republicii Moldova au semnat un Acord de colaborare

Autoritatea Aeronautică Civilă și Universitatea Tehnică a Republicii Moldova, care este în topul universităților din Europa și Asia Centrală, vor colabora în continuare în procesele de instruire și pregătire a personalului aeronautic în domeniul aviației civile. Un Acord de colaborare a fost semnat astăzi, având ca principale obiective aplicarea inovațiilor tehnologice în domeniul aviaţiei civile; efectuarea unor cercetări aplicative cu transfer tehnologic pe segmentul dat; pregătirea continuă a specialiștilor în domeniul aviaţiei civile prin studii de master și doctorat; promovarea proceselor de eficientizare a serviciilor de aviaţie civilă pe plan național și în procesul de studiu ș.a.

De asemenea, părțile au convenit să deruleze activități comune în vederea promovării calității serviciilor și sustenabilității în domeniul aviației civile precum și asigurarea cadrului optim pentru recrutarea ulterioară a specialiștilor în sfera aviației pe segmentele care necesită a fi suplinite cu tineri specialiști.

Cu ocazia semnării Acordului, Directorul Autorității Aeronautice Civile, Eugeniu COȘTEI a mulțumit Rectorului Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN pentru deschidere și cooperare și a reiterat că pregătirea și calificarea personalului aeronautic constituie o prioritate indispensabilă pentru ramura aviației civile din Republica Moldova.

Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă își propune să contribuie la facilitarea colaborării părților cu organizații naționale, regionale și internaționale din domeniu; implicarea personalului calificat al Autorității în procesul de instruire universitar, privind programele de studii din domeniul aviaţiei civile, dar și instruirea de către specialiștii Autorității a cadrelor ştiinţifico-didactice ale UTM în domeniul aviaţiei civile; susținerea procesului de modernizare și consolidare a laboratoarelor de profil ale UTM, prin oferirea, în limita posibilităților, a componentelor aeronavelor pentru executarea testărilor/simulărilor în procesul de instruire și cercetare; accesul studenților şi cadrelor ştiinţifico-didactice la procesele de implementare a inovațiilor tehnologice și sistemul de asigurare a calității în domeniul aviației civile; acordarea locurilor pentru desfășurarea stagiilor de practică a studenților; organizarea excursiilor studenților la agențiile aeronautice din domeniu; participarea la târgul locurilor de muncă, a stagiilor de practică și a locurilor vacante de muncă organizate de UTM; crearea premizelor de angajare ulterioară a absolvenților în câmpul muncii conform cadrului normativ; susținerea evenimentelor tehnico-științifice de profil.

Semnarea acestui Acord constituie un prim pas în vederea unei cooperări mai strânse între cele două instituții, urmând ca – în viitorul apropiat – acest parteneriat să fie dezvoltat pentru a stabili modalitățile și condițiile exacte de colaborare în scopul îndeplinirii obiectivelor propuse.

Cristina Pendea

Share