Auditul privind prevenirea și controlul diabetului zaharat

Auditul privind prevenirea și controlul diabetului zaharat

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat în cadrul ședinței din 31 ianuarie curent, Raportul auditului performanței implementării Planului de acțiuni al Programului național de prevenire și control al diabetului zaharat pentru anii 2017-2018 (I semestru).

Scopul auditului a constat în evaluarea eficienței, eficacității și economicității performanței implementării Planului de acțiuni al Programului și a impactului de reducere a poverii diabetului zaharat prin prevenirea și controlul acestuia și asigurarea accesului la servicii calitative, centrate pe pacient.

Sfera auditului a cuprins activitățile ce țin de realizarea unor acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni, pentru perioada 2017-2018 (I semestru), privind implementarea Programului. Astfel, reieșind din deficiențele şi riscurile identificate, întrebarea generală al auditului a fost:

„Se v-a asigura oare reducerea poverii diabetului zaharat pentru populația Republicii Moldova prin realizarea Planului de acțiuni al Programului național de prevenire și control al diabetului zaharat?”.

Auditul denotă că, indicatorii de incidență ai diabetului zaharat sunt în continuă creștere, fiind diagnosticați anual peste 10 000 de persoane cu diabet zaharat. Situația privind prevalența diabetului zaharat, la fel, cunoaște o majorare continuă pe parcursul perioadei analizate 2012-2017, astfel încât în anul 2017 numărul persoanelor cu diabet a constituit 105000.

Deși actualul Program național de prevenire și control al diabetului zaharat este al cincilea aprobat de Guvern, creșterea semnificativă a numărului persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat a fost condiționată de informarea insuficientă a persoanelor cu grad înalt de risc care pot dezvolta diabet. De asemenea, această situație a fost determinată și de ineficiența acțiunilor de profilaxie, screening și educare a pacienților în scopul reducerii sau eliminării factorilor de risc determinați de stilul de viață (obezitatea, inactivitatea fizică, dieta nesănătoasă, consumul nociv de alcool și de tutun…etc).

În Republica Moldova urma să fie organizată o evidență automatizată a persoanelor cu diabet zaharat, inclusiv delimitată pe tipuri de diabet (tip I, tip II, diabet gestațional), obiectiv nerealizat până în prezent, ceea ce creează impedimente aferente evidenței stricte și monitorizării pacienților respectivi.

Pentru analiza și evaluarea gradului de atingere a obiectivelor și indicatorilor Programului, destinate diminuării impactului poverii cauzate de diabetul zaharat asupra cetățenilor Republicii Moldova, auditorii au colectat probe de la instituțiile de toate nivelurile și procesele implicate. Astfel, colectarea probelor s-a efectuat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 4 instituții medico-sanitare publice din municipiu Chișinău, 3 instituții medicale raionale, precum și alte instituții implicate.

Programul național de prevenire și control al diabetului zaharat pentru anii 2017-2021 a fost aprobat cu un buget pentru toată durata Programului, de 828,8 mil. lei, nefiind identificate resurse financiare suplimentare pentru realizarea acțiunilor, Programul având un deficit bugetar de 185,6 mil. lei.

Potrivit datelor statistice în prezent în Republica Moldova sunt circa 105000 persoane cu diabet zaharat, dintre care 19000 de persoane insulino-tratați. În condițiile actuale, persoanele cu diabet zaharat insulino-tratați administrează tratament cu insuline umane sau cu analogi de insulină. Accesul la tratament cu analogi de insulină în Republica Moldova este limitat, deși efectul administrării acestora este mai eficient prin faptul că nu provoacă complicații, astfel încât calitatea vieții persoanelor insulino-dependente este îmbunătățită constant.

De menționat că, atât în anul 2017, cât și în anul 2018 la achiziționarea analogilor de insulină au fost acumulate economii în valoare de 12,0 mil. lei, mijloace care nu au fost utilizate pentru achiziționarea suplimentară a analogilor de insulină și includerea altor pacienți la tratamentul cu acest preparat, cerințe inclusiv stabilite și de Planului de acțiuni al Programului care prevede asigurarea persoanelor cu diabet zaharat de tip 1 cu analogi de insulină (pct 5.3.4 din Planul de acțiuni).

Totodată, deși în anul 2017 cantitățile analogilor de insulină au fost majorate cu 50% în comparație cu cantitățile inițial planificate, acestea nu au asigurat accesul a încă 1300 de persoane la tratamentul cu acest preparat.

Activitățile desfășurate de către auditori au relevat că, în perioada auditată contractele de achiziție a analogilor de insulină au fost realizate prin intermediul a 3 agenți economici. De menționat că, în anul 2017 Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a achiziționat preparatele antidiabetice prin intermediul unei instituții internaționale. Deși, scopul acesteia a fost de a facilita și îmbunătăți accesul la medicamentele mai ieftine prevăzute în programele naționale și speciale de sănătate, evaluările auditorilor au stabilit achiziționarea, în unele cazuri, a analogilor de insulină la prețuri duble.

Activitățile desfășurate de auditori la entitățile auditate au stabilit următoarele.

Deși conform cerințelor Programului național toate persoanele cu diabet zaharat de tip I care sunt insulino-tratați, urmau să fie asigurate cu analogi de insulină, evaluările auditului au stabilit că în anul 2017, din totalul de 1675 de persoane cu diabet zaharat de tip I, au beneficiat de tratament cu analogi de insulină doar 255 de persoane sau 15%. În anul 2018, numărul de persoane aflate la tratament cu analogi de insulină rămânând constantă.

Astfel, deși cheltuielile pentru achiziționarea acestor preparate în perioada auditată au fost semnificative, acestea nu asigură eficiența prin utilizarea și atingerea scopurilor de satisfacere a nevoilor persoanelor cu diabet zaharat.

În perioada auditată persoanele insulino-dependente nu au fost asigurate pe deplin cu teste pentru autocontrol, care ar spori eficiența tratamentului prin monitorizarea permanentă a nivelul glicemiei. Analiza, listelor de repartizare a dispozitivelor denotă că, în perioada auditată, nici o persoană tratată cu insulină nu a fost asigurată integral cu teste pentru autocontrol, în cantitate de 1200 de teste anual.

Urmare a colectării probelor de audit s-a stabilit că, în anul 2017, din numărul total de 1204 persoane tratate cu insulină, 819 peroane nu au beneficiat de teste pentru autocontrol, iar la 385 de persoane le-au fost repartizate teste în cantitate insuficientă.

În prima jumătate a anului 2018, au beneficiat de teste doar 26 de persoane tratate cu insulină, nefiind repartizat niciun test pentru aprecierea glicemiei pentru aceeași categorie de pacienți, în număr de 1184 de persoane. Neasigurarea persoanelor tratate cu insulină cu teste pentru autocontrol este cauzată, inclusiv, de lipsa cooperării autorității publice centrale, cu autoritățile publice locale.

În perioada auditată Instituția Medico-Sanitară Publică (IMSP) Institutul Mamei și Copilului a planificat și procurat 1.784,0 mii teste pentru autocontrol în sumă de 2,2 mil. lei, pentru acoperirea necesităților tuturor copiilor cu diabet zaharat. Din 262 de copii, doar 83 de copii au fost asigurați cu teste pentru autocontrol în vederea acoperirii necesităților zilnice. Totodată, la 120 de copii le-au fost repartizate cantități insuficiente de teste pentru autocontrolul glicemiei, neasigurându-le norma zilnică necesară, pe când 45 copii au beneficiat de teste cu depășirea normei anuale.

Analiza de către audit a rețetelor, fișelor medicale și listelor care confirmă eliberarea dispozitivelor medicale a stabilit în 116 cazuri lipsa semnăturii sau existența unor semnături, care diferă de la o dată la alta, ceea ce nu asigură repartizarea transparentă și justificată a 108,0 mii teste pentru autocontrol în sumă de 200 mii lei.

Nu a fost atinsă eficacitatea realizării acțiunii prin efectuarea investigațiilor obligatorii pentru diagnosticarea diabetului zaharat în sarcină, circumstanțe ce pot provoca complicații atât mamei, cât și copilului. Astfel, analiza de către auditori a fișelor medicale a 1202 femei însărcinate în perioada auditată au stabilit că la luarea în evidență, până la 12 săptămâni – 124 de femei însărcinate nu au fost supuse examenului biochimic al sângelui, iar nici o femeie însărcinată nu a efectuat testul de toleranță la glucoză, deși 160 de femei însărcinate au avut concentrația glucozei în sânge mai mare decât limita admisibilă. La termenul de 24-28 săptămâni de sarcină – 673 de femei nu au fost supuse examenului biochimic obligatoriu, iar 1177 de femei nu au efectuat testul de toleranță la glucoză pentru identificarea diabetului gestațional, deși 40 de femei au avut concentrația glucozei în sânge mai mare decât limita admisibilă.

Totodată, nu a fost atinsă eficacitatea realizării acțiunii prin efectuarea investigațiilor obligatorii pentru diagnosticarea diabetului zaharat în sarcină, circumstanțe ce pot provoca complicații atât mamei, cât și copilului. Astfel, din totalul de 87 de femei însărcinate cu diabet gestațional luate în evidență pe parcursul perioadei auditate, niciuna nu a fost asigurată cu teste și glucometre pentru monitorizarea și autocontrolul diabetului zaharat.

Procesul de repartizare a analogilor de insulină, de evidență, depozitare și documentare este unul complex, care nu este reglementat. Constatările auditului denotă că, insuficiența măsurilor de monitorizare şi control în cadrul instituțiilor medicale, cât și în raport cu instituțiile farmaceutice au admis eliberarea neregulamentară a analogilor de insulină, ceea ce nu justifică repartizarea preparatelor medicamentoase în sumă de 110 mii lei. Totodată, rezultatele inventarierii stocurilor de analogi de insulină au stabilit că, o instituție medicală nu a asigurat gestionarea eficientă a resurselor financiare publice, având la data de 31.01.2019 un stoc de 42 de cutii de un tip de analog de insulină în valoare de 18,0 mii lei cu termenul de valabilitate expirat. Prin urmare, aceste preparate nu mai pot fi utilizate pe motivul expirării termenului de valabilitate.

În cadrul verificărilor realizate la instituțiile medicale auditate s-a constatat că, nu există o evidență strictă și exactă a persoanelor cu diabet zaharat, inclusiv pe tipuri, informațiile deținute sunt imprecise și, în unele cazuri, eronate, astfel încât în 106 cazuri nu au corespuns tipul diabetului zaharat și nici tratamentul administrat din listele de evidență cu informația din fișa medicală, circumstanțe ce subminează procesul de evaluare, monitorizare și raportare a datelor.

Auditul concluzionează că, persoanele cu diabet zaharat nu au beneficiat de măsuri eficace de prevenire și control al diabetului zaharat, cu atingerea rezultatelor scontate prin realizarea obiectivelor stabilite. Totodată, utilizarea unor resurse financiare alocate nu au atins gradul de eficiență în raport cu rezultatele activității instituțiilor implicate în implementarea Programului național de prevenire și control al diabetului zaharat.

Mihaela Rotari 

Share