Au fost inițiate negocierile pentru aderarea la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene
Republica Moldova este pe ultima sută de metri în pregătirile de aderare la cea mai puternică rețea internațională de cooperare în domeniul prevenirii dezastrelor și răspunsului la ele.
Conform unui decret semnat de Președintele Republicii Moldova, au fost initiate negocierile și aprobată semnarea Acordului privind participarea Republicii Moldova la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (în continuare EU-CPM).
Amintim că, la finele lunii aprilie, curent, Înaltul Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič, i-a înmânat ministrei afacerilor interne, Ana Revenco, invitația oficială de aderare la EU-PCM.
Inițerea acestui Acord va aduce mai multă securitate și siguranță cetățenilor, dar și mediului ambiant în raport cu riscurile dezastrelor naturale și cu cele provocate de om. Acesta va permite pompierilor și salvatorilor moldoveni să-și perfecționeze continuu capacitățile și strategia de prevenire și răspuns la situațiile excepționale, făcând echipă comună cu celelalte 36 de țări participate la EU-CPM, în cadrul misiunilor internaționale de salvare.
Coordonarea activităților de protecție civilă cu comunitatea țărilor EU-CPM înseamnă reducerea semnificativă a timpului de reacție la situații de urgență și excepționale, micșorarea pagubelor materiale cauzate și condiții mai sigure pentru dezvoltarea economică a țării.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este desemnat de către Ministerul Afacerilor Interne drept autoritate competentă de implementare a prevederilor prezentului Acord, care ulterior va îndeplini rolul de punct național de contact pentru Uniunea Europeană.
Decretul Președintelui Maia Sandu a intrat în vigoare pe 3 iulie curent, odată cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial.