Igor Dodon a criticat guvernarea PAS la discuții cu Ambasadorul SUA
Igor Dodon, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.
Părțile au discutat o gamă largă de chestiuni legate de situația politică și social-economică din țara noastră.
Igor Dodon s-a referit critic la rezultatele a doi ani de guvernare PAS, care au condus la deteriorarea situației din Republica Moldova în toate domeniile, exprimându-și deschis și critic îngrijorarea față de consecințele grave ale politicilor guvernamentale adoptate în această perioadă.
Reprezentantul PSRM a menționat importanța consolidării dialogului între Republica Moldova și statele partenere, în special cu Statele Unite ale Americii, pentru promovarea democrației, respectarea drepturilor omului și asigurarea unei dezvoltări durabile în regiune.