Așa crește natalitatea! Proiectul de la Orhei ce a bucurat 152 de familii, care au adus copii pe lume!
Peste 30 de tinere familii din Orhei s-au ales astăzi cu alocaţii pentru nou-născuţi în valoare de 7 000 şi 10 000 de lei. Suportul financiar vine din partea primarului de Orhei, Ilan Șor, informează www.orhei.md.
Prin intermediul avocaților, Ilan Șor le-a transmis un mesaj de felicitare tinerilor familii, menționând că „ Un copil este viitorul nostru și al țării. Sporirea natalității în oraș și protecția tinerelor familii cu copii este o prioritate pentru mine ca primar al acestui oraș. Anume din acest motiv am venit cu inițiativa instituirii unei alocații speciale în orașul Orhei, pentru nou-născuți”, a mai spus edilul Orheiului.
La rândul lor, beneficiarii alocației au transmis mesaje de mulțumire primarului pentru ajutor, susţinând că banii primiți vor fi un suport semnificativ pentru bugetul familiei și că aceştia vor compensa o bună parte a cheltuielilor de primă necesitate.
Alocația orașului Orhei pentru nou-născut a intrat in vigoare pe 1 decembrie 2015 și este o îndemnizație unică pentru nașterea copiilor, care se oferă suplimentar alocaţiilor de stat tinerilor părinți din Orhei.
Îndemnizația a fost instituită la inițiativa primarului Ilan Șor în scopul protecţiei sociale a familiilor cu copii și stimulării creșterii natalității în oraș. Până în prezent, 152 de familii au beneficiat de acest suport.
A furat tara si voi inca laudati proiectul , rusine. Debilizm …….