Arbori fotovoltaici – instalați la Chișinău. Care este scopul lor și unde pot fi găsiți!

Arbori fotovoltaici – instalați la Chișinău. Care este scopul lor și unde pot fi găsiți!

Primăria municipiului Chişinău informează despre începerea lucrărilor de instalare a celui de-al doilea arbore fotovoltaic în capitală, pe aleea pietonală din bd. Grigore Vieru.

Primul dispozitiv de acest fel a fost deja montat pe bd. Mircea cel Bătrân, iar în decurs de câteva zile, instalațiile vor genera energie electrică fotovoltaică. Aceasta oferă posibilitate cetățenilor de a-și încărca gratis telefoanele mobile, precum și acces nelimitat la internet.

Proiectul este realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Primăria Chișinău, în cadrul Proiectului „Orașe Verzi Durabile”. Locurile de amplasare a arborilor solari au fost propuse și validate de chişinăuieni, fiind ulterior aprobate de municipalitate.

Lucrările de instalare a dispozitivelor fotovoltaice sunt executate de o companie specializată din Croația.

Arborii vor avea încorporate 18 module fotovoltaice care vor genera zilnic 800 Wh energie electrică din surse regenerabile. De asemenea, copacii solari vor ilumina decorativ împrejurimile, datorită energiei acumulate ziua de la soare.

În paralel, serviciile municipale au început amenajarea unei cișmele în preajma arborelui solar, pentru ca beneficiarii să aibă unde-și potoli setea.

Menționăm că instalațiile fotovoltaice dispun de 6 terminale USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, 6 prize obișnuite (de 230V) pentru încărcarea calculatoarelor, trotinetelor/bicicletelor electrice.

img (2)

img

Doina Secrieru

Share