ANSA va intensifica supravegherea produselor autohtone cu ajutorul laboratoarelor performante

ANSA va intensifica supravegherea produselor autohtone cu ajutorul laboratoarelor performante

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va intensifica supravegherea produselor autohtone cu ajutorul laboratoarelor performante. Aceasta a susținut Directorul General ANSA, Vladislav Cotici, în cadrul unei vizite de lucru la I.P. „Centrul Republican de Diagnostică Veterinară”.

„Este important să atragem o mai mare atenție la aspectele legate de implementarea Programelor de supraveghere a produselor de import și export, precum și la Programele naționale de supraveghere a produselor autohtone. La fel, un aspect important este și implementarea Planului de monitorizare a reziduurilor, executat de ANSA în cadrul monitorizarii de stat prin intermediul Laboratoarelor I.P. CRDV”, a mai declarat Cotici.

Centrul Republican de Diagnostică Veterinară dispune de 3 laboratoare performante pe 3 comapartimente diferite:

  • Laboratorul de încercări pentru produse alimentare de origine animală cu sediul la Chișinău, și 2 filiale în teritoriu: Dondușeni și Cahul;
  • Laboratorul sănătatea animalelor cu sediul la Chișinău și 2 filiale în teritoriu: Drochia și Cahul;
  • Compartimentul controlul biopreparatelor, cu sediul la Chișinău.

În timpul vizitei, a fost prezentată și dotarea tehnică cu utilaj a laboratorului, precum și spectrul investigațiilor de laborator.

Instituția Publică, dispune de acreditate în conformitate cu standardul internațional ISO 17025/2018 și de specialiști instruiți, atât în țară cât și în străinătate.

IMG_2086

Cristina Pendea

Share