ANRE a aprobat certificarea provizorie a operatorului sistemului de transport al gazelor naturale SRL „VESTMOLDTRANSGAZ”

ANRE a aprobat certificarea provizorie a operatorului sistemului de transport al gazelor naturale SRL „VESTMOLDTRANSGAZ”

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat hotărârea de certificare provizorie a SRL „Vestmoldtransgaz”, operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deține gazoductul „Iași-Ungheni-Chișinău”.

În cadrul procedurii de certificare, care este una definitorie pentru Pachetul Energetic III, Agenția a examinat respectarea de către operatorul sistemului de transport a condițiilor prevăzute de Legea nr. 108/27.05.2016 cu privire la gazele naturale, care transpune Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE. Obiectivul de bază a respectivei proceduri constă în asigurarea condițiilor de neadmitere din partea operatorului sistemului de transport a unui comportament discriminatoriu între utilizatorii de sistem sau categoriile de utilizatori de sistem, evitând, în special, discriminarea în favoarea întreprinderilor înrudite.

În următoarele zile, ANRE urmează să notifice Secretariatul Comunităţii Energetice despre hotărârea privind certificarea provizorie a operatorului sistemului de transport şi să prezinte acestuia documente şi informaţii pertinente în acest sens. În termen de 4 luni de la primirea notificării, Secretariatul Comunităţii Energetice va examina și va prezenta Agenţiei avizul său cu privire la îndeplinirea de către operatorul sistemului de transport a condiţiilor de certificare, urmând ca decizia finală să fie publicată în Monitorul Oficial.

După adoptarea deciziei finale de către ANRE, SRL “Vestmoldtransgaz” va fi primul operator certificat al sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova. Acest proces asigura diversificarea cailor de aprovizionare cu gaze naturale din surse alternative si, totodată, contribuie esențial la întărirea securității energetice a statului.

Menționăm că, certificarea este o procedură în cadrul căreia se examinează respectarea de către operatorul sistemului de transport a cerinţelor privind separarea şi independenţa acestuia, precum şi a altor cerinţe relevante impuse operatorului sistemului de transport prin Legea cu privire la gazelle naturale, şi care constituie o precondiţie pentru desemnarea prin licenţiere a operatorului sistemului de transport.

Mihaela Rotari

Share