Angajații AIPA au decis să doneze salariul de o zi pentru lupta cu Coronavirus
Directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Vadim Curmei, a anunțat că, la inițiativa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și în urma consultării cu toți colegii, colectivul AIPA a luat decizia unanimă de a transfera salariul de o zi pentru susținerea eforturilor de combatere a pandemiei de COVID-19.
„Este de datoria noastră să ne manifestăm solidar, or cu fiecare zi crește certitudinea că putem trece peste această perioadă dificilă doar acționând în comun, doar unindu-ne eforturile și doar dând dovadă de maximă responsabilitate. Doresc să aduc și pe această cale mulțumiri celor care se află pe prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19. Dragii noștri, vă mulțumim pentru sacrificiul și pentru efortul depus zi de zi, oră de oră pentru a ne salva de urgia ce s-a abătut asupra noastră!”, a scris Curmei, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine