Andrei Spînu a promis primarilor din sudul țării că va căuta surse de finanțare pentru reparația drumurilor

Andrei Spînu a promis primarilor din sudul țării că va căuta surse de finanțare pentru reparația drumurilor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a avut o întâlnire cu 15 primari din sudul țării, informează OFICIAL.

Ministrul a fost la Colibași, raionul Cahul, după ce a primit mai multe sesizări în privința calității proaste a drumurilor de la sud.

„Vom face drumuri, numai să avem pace”, a menționat ministrul Spînu.

Grupul de primari au solicitat includerea drumurilor republicane R32 M3-Vulcăneşti-Cahul-Taraclia (sectorul Lebedenco-Gavanoasa) şi R34 Hânceşti-Leova-Cahul-Giurgiuleşti (sectorul Cahul-Giurgiuleşti) în programul lucrărilor de proiectare a drumurilor publice naționale pentru anul acesta.

„Revin la Chișinău cu alte două obiective pentru a le îndeplini cât mai repede posibil:

căutarea surselor de finanțare pentru repararea sectorului de drum Lebedenco-Gavanoasa şi

căutarea surselor de finanțare pentru proiectarea tehnică a sectorul de drum Cahul-Giurgiuleşti.

Cu directorul Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”, Sergiu Bejan şi echipa ministerului vom face tot posibilul să ducem la capăt repararea metru cu metru a fiecărui drum din țară”, a spus Andrei Spînu.

Share