Ambasadoarea Italiei: Depunem eforturi considerabile pentru a responsabiliza italienii care vin în vizită în Republica Moldova

Ambasadoarea Italiei: Depunem eforturi considerabile pentru a responsabiliza italienii care vin în vizită în Republica Moldova

În incinta Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut loc întrevederea dintre conducerea Poliției de Frontieră și E.S. dna Valeria Biagiotti, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Italiene în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă, agenda întâlnirii cu șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a vizat un șir de discuţii pe diverse teme, cu accent pe activităţile cele mai semnificative care au contribuit la dezvoltarea instituției de frontieră, dar și cele în curs de desfăşurare. În context, au fost menționate activitățile cu privire la instruirea personalului Poliției de Frontieră în domeniile securizării şi controlului frontierelor, prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere, temeiurile legale ale acţiunilor operative şi de urmărire, prin prisma analizei riscurilor.

De asemenea, Ambasadorul s-a interesat de comunitatea italiană care este stabilită în Republica Moldova și care traversează deseori frontiera de stat. Totodată, ea subliniat faptul că ei depun eforturi considerabile pentru a responsabiliza cetățenii italieni care vin în vizită în Republica Moldova pentru a avea documente biometrice.

Fredolin Lecari și-a exprimat speranța unei conlucrări frumoase între instituțiile structurilor de forță din R. Moldova și Republica Italiană, dat fiind faptul că reprezintă un partener sigur din cadrul Uniunii Europene.

La rândul ei, Biagiotti a reconfirmat sprijinul şi deschiderea pentru o cooperare totală, reiterând disponibilitatea pentru a identifica mecanismele ce contribuie la facilitarea cooperării dintre instituții.

Doina Secrieru

Share