Agricultorii – din nou, la protest: „Noi nu cerem nici măcar banii statului, ci banii noștri”
Mai mulți agricultori au ieșit, din nou, la protest. Ei solicită banii lor înapoi, informează OFICIAL.
Andrei Melinte – unul dintre reprezentanții grupului de inițiativă a agricultorilor-protestatari, a declarat că ei vor să dezmintă mai multe informații apărute în presă zilele acestea.
„Nu suntem noi niște cerșetori – cum au zis guvernanții, nu stăm cu mâna întinsă. Noi știm să muncim, să riscăm, cu propriile forțe am pornit afaceri în agricultură. Noi nu cerem nici măcar banii statului, ci banii noștri. Pentru cei care nu cunosc – bugetul la TVA acumulat în contul statului de agricultori este de 1,8 mlrd. Lei. Noi ne cerem banii noștri. Acest suport de 3000 de lei constituie doar 30% din investițiile noastre. În acest an atât de secetos, practic, am pierdut toate investițiile. În alte țări se recuperează tot, se vine în ajutorul agricultorilor, nu și la noi. Noi nici nu luăm bani din bugetul statului, noi cerem banii pe care noi i-am achitat ani la rând. Nici nu îi cerem pe toți, cerem o parte”, a subliniat el.
Sergiu Stefanco – un alt reprezentant al protestatarilor a spus că, „duminică va fi un protest politic în centrul capitalei, și toți agricultorii sunt liberi să participe în calitate de persoane independente, nu în calitate de agricultori”.
„Noi am așteptat răspuns de la fracțiunile politice, de la Parlament, dar deocamdată nu am primit nici măcar o intenție de răspuns. Noi plecăm în sate pentru că avem obligațiunea morală față de cei care ne-au încredințat pământurile. Ne întoarcem ca să prelucrăm pământurile, dar vom reveni. Dăm răgaz Guvernului ca să găsească soluții, ca peste o lună să nu ne trezim iar în stradă. Noi vom veni mai mulți, mii vom veni”, a spus el.
Cristina Gurez