Aeroportul rămâne a fi printre cele mai solicitate puncte de trecere

Aeroportul rămâne a fi printre cele mai solicitate puncte de trecere

Dificultățile apărute în activitatea de control al trecerii frontierei de stat, neajunsurile pe linia logistică și resursă umană, precum și rezultatele obținute în prima jumătate a anului curent, au fost subiecte pe larg discutate cu efectivul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău. Ieri, la sediul Sectorului a avut loc ședința de bilanț semestrial, informează OFICIAL.

Din debutul discuțiilor, generalul-maior Petru Corduneanu a îndemnat polițiștii de frontieră la seriozitate și responsabilitate față de misiunile de serviciu.

„În perioada estivală, mulți din conaționalii noștri merg în vacanță peste hotare și evident, în această perioadă crește considerabil numărul de traversări, mai mult că în alte state s-au relaxat restricțiile de circulație, impuse pe timp de pandemie. Aeroportul rămâne a fi printre cele mai solicitate puncte de trecere, fapt ce vă solicit în continuare să lucrați operativ, eficient și profesionist. Comunicați activ cu cetățenii, atunci când apar întrebări și neînțelegeri. Și orice schimbare de situație, consultați echipa managerială a IGPF care va interveni cu o rezolvare a problemei”, a conchis șeful interimar al IGPF.

În cadrul ședinței, a fost prezentată totalizarea acțiunilor de frontieră și rezultatelor pe linia de activitate, dar și punctate unele obiective propuse spre îndeplinire până la finele anului.

Astfel, conducerea SPF Aeroportul Internațional Chișinău a menționat că pe parcursul perioadei de raportare s-a asigurat sarcinile de bază în domeniul securității aeronautice, precum și supravegherea și controlul regimului frontierei de stat în vederea respectării legalității întregului proces de activitate. Prioritățile sunt de a consolida misiunile de bază: efectuarea unui control rapid și calitativ al pasagerilor, combaterea infracțiunilor transfrontaliere și asigurarea securității călătorilor.

Cristina Pendea

Share