Acte falsificate, depistate la frontiera moldo-română

Acte falsificate, depistate la frontiera moldo-română

Cinci conaționali și un cetățean ucrainean sunt pasibili de cercetare penală pentru deținerea și utilizarea documentelor false în scopuri personale.

Cinci dintre ele au fost găsite în timpul controlului suplimentar de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni pe parcursul zilelor precedente, iar ultimul a fost prezentat benevol în punctul de trecere Cahul.

Pe direcția ieșire din R. Moldova s-au apropiat la linia de control două mijloace de transport ce efectuau curse ocazionale spre Cehia și Germania. În timpul verificării actelor de călătorie, polițiștii de frontieră au acționat, în baza unei analize de risc, realizând câteva controale suplimentare asupra unor pasageri care prezentau suspiciuni. Ca urmare, au fost depistate două premise de conducere vizibile falsificate în gențile personale ale doi pasageri, originari din orașul Orhei și satul Bașcalia, raionul Basarabeasca. Persoanele în vârstă de 34 și 22 ani nu și-au putut justifica posesia actelor neveridice.

Alte două cărți de identitate românești false, ascunse în buzunarul intern al gecii, au fost depistate asupra a doi conaționali care dețineau dublă cetățenie. Aceștia se deplasau în calitate de pasageri pe ruta Ungheni-Iași. Tinerii, ambii cu vârsta de 23 de ani, au prezentat pentru autorizarea trecerii actele de călătorie emise de autoritățile competente din R. Moldova. Supuși interogării călătorii au comunicat că și-au perfectat cărțile de identitate prin intermediul unor persoane necunoscute și urmau să le folosească în Franța, la locul de muncă.

La verificarea suplimentară a fost supus și un cetățean ucrainean care s-a legitimat cu pașaportul emis de autoritățile române. Acesta s-a prezentat pe direcția intrare în R. Moldova la volanul mijlocului de transport de model Mercedes Sprinter 318 pentru care a oferit spre examinare actele valabile ucrainești. În urma controlului a fost depistat încă un certificat tehnic cu datele identice ca celui original prezenatat anterior, fiind schimbată doar masa proprie a microbuzului. Ucraineanul de 27 ani nu a dorit să ofere careva detalii despre falsul descoperit.

Aceeași încălcare și în punctul de trecere Cahul, unde pe sensul de ieșire din țară, a fost reținut pentru o documentare complementară un moldovean în vîrstă de 36 de ani. Acesta se afla la volanul mijlocului de transport de model Mercedes Sprinter, înmatriculat în Irlanda, care a prezentat la controlul de frontieră certificat de înmatriculare cu indici de falsificare. Persoana deținea asupra sa și certificatul valabil pentru mijlocul de transport, însă la control a fost prezentat falsul. Bărbatul a comunicat că actul falsificat l-a primit în Irlanda, de la stăpânul autoturismului, pentru a fi prezentat la frontieră doar în cazul încălcărilor regulilor de circulație în UE. În acest caz cercetările sunt efectuate de către ofițerul de investigații din cadrul SPF Cahul. Mijlocul de transport a fost reținut și indisponibilizat la SPF Cahul.

La incidentele anterioare au fost întocmite procese verbale, iar actele au fost ridicate și transmise către expertiză. Conform art. 361 al. (1) CP al RM, toți cetățenii riscă amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

Mihaela Rotari

Share