A fost lansată o campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice
Prim-ministrul, Maia Sandu, a participat, ieri, la lansarea campaniei de colectare a deșeurilor electrice și electronice. Evenimentul a fost organizat la Chișinău, informează OFICIAL.
„E foarte bună această campanie, sper cât mai multă lume să audă și să conștientizeze cât de important este să colectăm, să reciclăm și să prelucrăm aceste deșeuri”, a declarat Sandu.
„Avem foarte mult de lucru pe subiectul de mediu, pe colectarea separată și prelucrarea deșeurilor. Dar totul este în mâinile noastre, depinde de noi toți cum vor arăta lucrurile peste ani”, a mai declarat Prim-ministrul.
Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice se va desfășura timp de o lună. Zeci de școli și instituții publice din diferite raioane din țară vor colecta baterii, telefoane, acumulatoare, cabluri, calculatoare și alte deșeuri de acest fel.
Pe 15 octombrie, la finalul campaniei, deșeurile colectate vor fi transportate în România pentru a fi procesate.
Mihaela Rotari