92 procente din angajații CCRM au participat la sondajul intern
Rezultatele sondajului de satisfacție în rândul angajaților Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au fost analizate, la data de 13 iunie curent, în cadrul unui atelier de lucru, organizat în format de teleconferință. Potrivit analizei preliminare, la sondaj au participat 92 procente din angajații instituție, fapt care confirmă importanța exercițiului de identificare a opiniei acestora pe diferite aspecte axate pe motivarea la locul de muncă.
La atelier au participat Birgitta Bengtsson, expertă din cadrul Proiectului de cooperare cu Oficiul Național de Audit al Suediei (ONAS), Ecaterina Paknehad, șefă a Aparatului, coordonatoare a componentei 3 a Proiectului (managementul resurselor umane), precum și membrii grupului de lucru privind sondajul, în componența căruia intră angajați ai CCRM.
Andrei Munteanu, membru al CCRM și lider de Proiect, a salutat finalizarea sondajului, remarcând importanța examinării rezultatelor și elaborării, în baza acestora, a unui plan de acțiuni privind îmbunătățirea domeniilor care vor fi identificate. Dl Munteanu a menționat dinamica pozitivă, înregistrată în comparație cu precedentul sondaj și importanța continuării și pe viitor a practicii de efectuare a sondajelor în rândul angajaților instituției.
Rezultatele actualului sondaj urmează a fi analizate de grupul de lucru, cu elaborarea unui raport succint și o prezentare, care vor fi utilizate la diseminarea rezultatelor în cadrul instituției. Ulterior, va fi elaborat și implementat un plan de acțiuni, pentru a aduce îmbunătățirile dorite.
Menționăm că, acesta este cel de-al doilea sondaj privind nivelul de satisfacție al angajaților CCRM, realizat în cadrul instituției, primul fiind organizat în anul 2019.