Un judocan din Republica Moldova – locul 7 la Mondialele de juniori

Un judocan din Republica Moldova – locul 7 la Mondialele de juniori

Judocanul moldovean Ion Nacu (73 kg) s-a situat ieri pe locul șapte la Campionatul Mondial de la Zagreb (Croația), rezervat juniorilor (categoria de vârstă până la 21 de ani), relatează moldpres.md.

El a obținut trei victorii în grupa sa după care i-a cedat câștigătorului seriei, Tato Grigalașhvili (Georgia) și a intrat în recalificări. La această fază a turneului a fost învins de Didar Khamza (Kazahstan), părăsind competiția.

În prima zi de concurs, coechipierul Mihail Doncilă (60 kg) a repurtat două victorii după care a fost învins și a abandonat turneul. Astăzi urmează să se încadreze în competiție Ștefan Popa și Eugen Matveiciuc, campion mondial de cadeți en-titre. Ambii vor concura la categoria de greutate până la 81 de kilograme.

Antrenorul lotului, Veaceslav Bacal, a declarat pentru Agenție în ajunul deplasării la Mondiale că obiectivul trasat este să fie obținută minimum o medalie. ”Ne dorim o distincție. Totul însă va depinde, în mare măsură, de tragerea la sorți”, a specificat tehnicianul.

Campionatul se va încheia duminică, 22 octombrie. Cel mai bun judocan moldovean este Victor Florescu, vicecampion mondial la Birmingham (1999).

Share