696 mln. lei – transferați de CNAM prestatorilor de servicii medicale

696 mln. lei – transferați de CNAM prestatorilor de servicii medicale

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat prestatorilor de servicii medicale plăţile în avans pentru luna curentă. Volumul mijloacelor financiare alocate în acest scop este de peste 696 de milioane de lei.

Cea mai mare parte din mijloacele financiare, aproximativ 654 de milione de lei, a fost achitată prestatorilor publici de servicii medicale. Alte circa 42 de milioane de lei au fost virate prestatorilor privați.

Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare şi Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.

Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.

Share