5 tentative de mituire a polițiștilor de patrulare
Timp de o zi au fost înregistrate 5 denunțuri ale polițiștilor de patrulare, după ce șoferii au încercat să-i corupă pentru a nu fi documentați pentru că au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere.
Deși contravenienții sunt avertizați de fiecare dată despre consecințele coruperii funcționarilor publici cu statut special, aceștia ignoră prevederile legale și continuă în mod abuziv să propună și să ofere polițiștilor mijloace financiare, în scopul ignorării de către oamenii legii a încălcărilor comise.
„În acest sens, venim cu un apel către toţi cetățenii să conștientizeze faptul că darea de mită unui funcţionar public înseamnă răspundere penală şi este calificată drept Infracțiune.
Reamintim, una dintre principalele priorități ale Inspectoratului General al Poliției este prevenirea și combaterea corupției în care este inclusă și componenta de educație anticorupție”, spune Poliția.