25 de intervenții ale salvatorilor și pompierilor, în ultimele 24 de ore

25 de intervenții ale salvatorilor și pompierilor, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore IGSU a monitorizat situația din țară în urma precipitațiilor sub formă de zăpadă.

Conform Administrației de Stat a Drumurilor la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant au fost implicate 391 unități de tehnică cu implicarea a 546 de persoane.

Potrivit furizorilor de energie electrică la data de 21 ianuareie ora 8.00 mai rămîneau deconectate de la curent 11 localități din 3 raioane. Urmează a fi reconectată energia consumatorilor din raioanele Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă.

Pe parcursul zilei de ieri salvatorii au efectuat lucări de deblocare  a cinci mijloace de transport de pe drumuri din raiaonele Ungheni, Telenești și Căușeni. Pompierii au lichidat 12 incendii în care au decedat două persoane. Primul incendiu în care a murit o femeie de 72 de ani a avut loc ieri la Iargara, raionul Leova.

Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 16.20 minute, la fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori, care a stabilit că într-o casă de locuit a izbucnit un incendiu în urma căruia a fost depistat cadavrul carbonizat al proprietarei.

Toate circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite. Un alt caz în care a decedat un om a avut loc în  satul Nicolaevca, raionul Glodeni, aici  un bărbat în vîrstă de 49 de ani  a fost găsit fără suflare de localnici. Focul a mistuit bunurile materiale din interiorul  unei odăi.

Toate circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite de specialiștii IGSU. Pe parcursul ultimelor 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 25 de situații de risc fiind antrenați 160 de angajați cu 40 de autospeciale.

Mihaela Rotari

Share