Zeci de mii de oameni, în marş de protest în România
Zeci de mii de români au ieşit în stradă în Bucureşti şi în ţară, pentru a protesta faţă de PSD şi modificarea legilor justiţiei şi a codurilor penale.
Cea mai mare participare la proteste a fost în Capitală, unde aproape 50.000 de oameni au mers în marş de la Piaţa Universităţii până în faţa Parlamentului.
Oamenii purtau pancarte pe care scria „Iran, Pakistan, Teleorman”, „Guvernul Liviu Vasilica”, „N-aveţi voi atâţia viitori prim-miniştri câtă răbdare am eu!”, „În loc să muncesc stau să vă păzesc”, „Liviu Dragnea nu ai haz. O s-ajungi la Alcapraz”, „Chiar şi fanarioţii ar striga <<hoţii>>”.
Proteste şi în ţară
Protestatarii din Cluj şi Timişoara au blocat străzile centrale ale celor două localităţi, numărul oamenilor care au protestat depăşind 10.000. La Sibiu au fost în stradă aproape 1.000 de oameni care au cerut demisia lui Liviu Dragnea, în timp ce la Iaşi au protestat 2.000 de persoane.
La Galaţi au protestat aproximativ 1.000 de persoane, care s-au adunat în faţa Prefecturii şi apoi au plecat în marş pe principalele străzi ale oraşului.
La Iaşi au ieşit în stradă peste 2.500 de oameni. Aceştia s-au adunat în Piaţa Unirii şi au pornit în marş spre sediul PSD. Ieşenii au scandat ”Jos corupţia! Rezistăm nu cedăm!”, ”Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, ”Vrem autostradă, nu penali pe stradă” sau ”Hoţii la închisoare, nu la guvernare”.
La Arad au protestat aproximativ 500 de persoane, iar la Braşov 900.
sursa: gandul.info