24 mai – Ziua Europeană a Păsărilor
În fiecare an la data de 24 mai este celebrată Ziua Europeană a Păsărilor, având menirea de a aduce în atenția publicului importanța protecției şi conservării speciilor de păsări existente pe continentul european, precum şi necesitatea întreprinderii acțiunilor focalizate pe diminuarea efectelor activităților umane asupra habitatelor acestora.
Această zi ne îndeamnă să analizăm eficacitatea acțiunilor noastre în vederea conservării acestor specii, cît şi menținerea într-o stare favorabilă a habitatelor acestora și a coridoarelor ecologice (coridoare de migrație).
În legislația Republicii Moldova sunt transpuse (Legea regnului animal nr. 439 din 27.04.1995) prevederile art. 1 – 8 ale Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice, care includ măsuri de protecţie şi conservare a păsărilor migratoare, zonelor de înmulţire, precum şi a punctelor de popas de-a lungul rutelor lor de migrare.
De asemenea, au fost incluse prevederi pentru stabilirea ariilor de protecție avifaunistică, zonelor de protecție specială ale acestora, măsurilor de prevenire a poluării şi deteriorării habitatelor păsărilor sălbatice, stabilirea interdicțiilor la vînarea speciilor de păsări migratoare în perioada de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit, interzicerea utilizării mijloacelor şi metodelor folosite pentru capturarea sau omorîrea pe scară largă sau neselectivă a păsărilor, ajustarea listei speciilor faunistice cu ultimele modificări ale Cărții Roșii a Republicii Moldova și stabilirea pentru speciile completate a plaților pentru pagubele cauzate de către persoanele fizice şi juridice prin vînare, pescuit, dobîndire, colectare, comercializare, posesiune şi export ilicite sau prin nimicire.
Conform sitului BirdLife International, avifauna Republicii Moldova include 233 de specii de păsări, dintre care 232 specii terestre, 208 specii migratoare, 17 specii de mare, 85 specii acvatice. Conform stării de conservare după categoriile IUCN sunt: 3 specii amenințate, 5 specii vulnerabile, 11 aproape amenințate și 214 cu risc scăzut.
A ocroti păsările înseamnă a proteja mediul prin reducerea poluării apei, solului şi aerului, diminuarea cantităţii de substanțe chimice utilizate în agricultură şi silvicultură, refacerea habitatelor naturale ale acestora.
Mihaela Rotari