230 de kilograme de tutun pentru narghilea, camuflate într-un autoturism

230 de kilograme de tutun pentru narghilea, camuflate într-un autoturism

Polițiștii de frontieră documentează un caz de trafic ilegal de tutun pentru narghilea. Descoperirea a avut loc într-un autoturism, în punctul de trecere a frontierei Leușeni. 

Astăzi, 3 februarie, pentru autorizarea ieșirii din țară s-a apropiat la pista de control un automobil de model Wolkswagen Passat, cu numere de înmatriculare autohtone. Acesta era condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 36 de ani.

Acționând în baza unor informații operative, obținute de colegii din cadrul Secției Speciale de Investigații a Direcției regionale Vest, polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanții Serviciului Vamal au folosit tehnici speciale pentru efectuarea unui control suplimentar asupra automobilului, inclusiv scanerul cu raze X. A participat la verificări și echipa canină a Poliției de Frontieră, în componență cu patrupedul Cash.

În rezultat, camuflate în spații special amenajate, în interiorul mijlocului de transport au fost depistate 230 de kilograme de tutun pentru narghilea în asortiment. Valoarea totală a mărfurilor este de 170 mii lei. Dacă marfa respectivă ar fi fost comercializată pe piața neagră din Uniunea Europeană, posesorul ar fi încasat peste 500 mii lei.

Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere, iar cercetările continuă pe caz.

Share