17 medici și paramedici SMURD din Republica Moldova au fost decernați de conducerea IGSU

17 medici și paramedici SMURD din Republica Moldova au fost decernați de conducerea IGSU

Astăzi, 30 noiembrie medicii și paramedicii SMURD din Republica Moldova, care au fost delegați pentru a acorda suport sistemului medical Român în lupta cu COVID-19, au fost menționați în cadrul unei ceremonii oficiale, transmite OFICIAL.

Ceremonia de decernare a avut loc în incinta Inspectoratului General pentru Situații de Urgență сu participarea conducerii instituției prezentată de general-maior Mihail Harabagiu. Șeful IGSU, în mesajul său de felicitare, a mulțumit efectivul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare pentru misiunea dificilă realizată și sprijinul acordat în luptă cu pandemia în statul vecin.

Cei 17 medici și paramedici au fost decernați pentru dedicație și profesionalism cu distincția Crucea pentru Merit clasa II.

Amintim, că misiunea angajaților SMURD din Republica Moldova s-a încheiat pe data de 15 noiembrie.

Pe parcursul misiunii medicii și paramedicii din Republica Moldova detașați în România au activat în cadrul spitalului mobil modular Sfânta Paraschiva din comuna Lețcani. Aceștia  au lucrat  în ture de 12 ore și au oferit suport în  asistența și efectuarea transportărilor de pacienți intra – spitalicești, dar și acordarea ajutorului în proceduri medicale și examinări.

Misiunea transfrontalieră a început pe 18 octombrie  2021 și a durat până pe 15 noiembrie curent.

Сonform datelor IGSU, în total pe parcursul deplasării echipelor SMURD din Republica Moldova în România, care a durat  timp de patru săptămâni au fost realizate 76 transferuri interspitalicești și în 142 de cazuri a fost acordată asistenta si suportul la monitorizarea, trierea, asistența  în investigare medicală și internare a pacienților Români cu COVID-19.

Share