13 ani de închisoare pentru un fost ofiţer de investigaţii al Inspectoratului de Poliţie Ciocana
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a pronunţat sentinţa prin care un fost ofiţer de investigaţii a Inspectoratului de Poliţie Ciocana al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, împreună cu alți membri ai grupului criminal organizat au fost recunoscuți culpabili în comiterea infracțiunii de circulaţia ilegală a drogurilor (heroină) în scop de înstrăinare.
Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au exercitat urmărirea penală și expediat cauza penală în judecată în privința organizatorului, care era fostul ofiţer de investigaţii și alte opt persoane – membri ai grupului criminal organizat.
În cadrul procesului de judecată s-a stabilit că ofiţerul de investigaţii a creat un grup criminal organizat pentru comercializarea ilegală a heroinei și în perioada august – octombrie 2016, folosindu-se de situația de serviciu, a transmis spre realizare membrilor grupării, în mai multe tranșe, 390 grame de heroină, ceea ce prezintă proporții deosebit de mari, care urmau să o distribuie consumătorilor finali.
În instanța de judecată șase inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor comise, solicitând judecarea cauzei în procedură simplificată, pe baza probelor acumulate la etapa de urmărire penală, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În rezultat, membrii grupului criminal organizat au fost condamnați în total la 64 de ani de închisoare, pe termene cuprinse între 7 și 10 ani de închisoare.
Capul grupării criminale, activitatea căruia a fost destructurată, a fost condamnat la 13 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de 5 ani.
Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău, însă acuzatorii de stat din cadrul PCCOCS, care au reprezentat învinuirea în instanța de judecată, consideră că sancțiunea aplicată este echitabilă faptelor comise de către inculpat.
Mihaela Rotari