O cunoscută interpretă din RM se mărită. „Vreau să mă simt liberă la nunta mea…”
Interpreta Aliona Moon și chitaristul Vova Fedorenco au decis, după doi ani de la cererea în căsătorie, să facă nuntă. Evenimentul va avea loc în vară, informează Shok.md.
„Am început să mă pregătesc de nuntă. Rochia e schiţată, deja am vorbit cu persoana care o va confecţiona. Va fi una amplificată, dar în ziua nunţii va fi o singură rochie, deoarece vreau să mă simt liberă la nunta mea, o rochie nu extrem de voluminoasă.
O să fie o nuntă fără nici o tradiţie, o petrecere foarte frumoasă. Nu vor fi mulţi invitați, iniţial am zis că facem până la 50 de oameni, dar s-au cam dublat, şi nu ştiu câţi invitaţi se vor mai adăuga, în jur de o sută, dar, totuşi, sunt cei mai apropiaţi. Va fi în aer liber, vara”, a spus Aliona, în cadrul emisiunii „O seară Perfectă” de la Pro TV.