Poliția preconizează renovarea a 10 sectoare de poliție teritoriale! Iată despre care e vorba

Poliția preconizează renovarea a 10 sectoare de poliție teritoriale! Iată despre care e vorba

Inspectoratul General al Poliției a aplicat în anul 2015, la proiectul „Cooperarea regională pentru Prevenirea și Combaterea Criminalității Transfrontaliere România-Moldova”, în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020,  al cărui beneficiari sunt: Inspectoratul General al Poliției al RM,  Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al RM, Inspectoratul General al Poliției Române și cel al  Poliției de Frontieră din România.

Astfel, prin intermediul acestui proiect, Poliția preconizează renovarea a zece sectoare de poliție teritoriale, după cum urmează: sectorul de poliție din s. Zîrnești al IP Cahul, sectorul de poliție din s. Sarata Nouă al IP Leova, sectorul de poliție din s. Sărățeni al IP Leova, sectorul de poliție al IP Leova, sectorul de poliție din s. Citireni al IP Edineț, sectorul de poliție din s. Bujor al IP Hîncești, sectorul de poliție din s. Hîncăuți al IP Edineț, sectorul de poliție din s. Zăbriceni al Edineț, sectorul de poliție din s. Fetești al IP Edineț și sectorul de poliție din s. Costești al IP Rîșcani, până la finele lui 2020. În același timp, este prevăzută și  construirea unui bloc pentru trei direcții ale Inspectoratului Național de Investigații.

Sediile urmează a fi moderne și corespunde principiilor internaționale în domeniu, pentru a asigura accesibilitatea cetățenilor la serviciile Poliției.

Bugetul prevăzut pentru Inspectoratul General al Poliției, în cadrul proiectului, este de 2 700 000 Euro, dintre care 2 500 000 Euro sunt alocați lucrărilor de renovare și construire a sediilor mai sus menționate, iar 200 000 Euro, pentru instruirea polițiștilor.

Prioritatea Poliției este să fie mai aproape de cetățeni, așa încât să putem oferi ajutor oricând este necesar și să asigurăm securitatea în localitățile țării. 

Mihaela Rotari

Share