Valentina Naforniță – pe scena de la Moscova (foto)

Valentina Naforniță – pe scena de la Moscova (foto)

Ultima zi din 2014 a fost extrem de productivă pentru soprana Valentina Nafornița. Frumoasa basarabeancă, stabilită cu traiul la Viena, a participat la un concert excepțional la Moscova, unde a încântat publicul cu vocea și ținuta sa. 

„Sărbătoarea dedicată Anului Nou, la Moscova. O seară frumoasă”, spune Valentina, referindu-se la Gala dedicată Anului Nou și organizată la Sala Svetlanovsky, din cadrul MMDM (Moscow International Performing Arts Center), cu acompaniamentul Orchestrei Naționale Filarmonice a Rusiei.

v2

Sub conducerea celebrului instrumentist rus Vladimir Spivakov, Valentina a interpretat mai multe duete împreună cu tenorul Dmitri Korchak. Printre acestea se numără celebre opere ca „La Traviata” și „L’elisir d’amore” , dar și arii celebre din „Don Pasquale” și „Romeo et Juliette”.

La Gala de la Moscova, Valentina Nafornița a strălucit într-o rochie lungă, de culoare gri de in, prinsă la mijloc de un brâu și asortată cu un colier și un inel modest.

Potrivit nafornita.com, pe 1 ianuarie, Valentina a participat la un spectacol de gală desfășurat la Budapesta, alături de tenorul Saimir Pirgu, iar astăzi, pe 4 ianuarie, soprana va cânta la Viena Konzerthaus.

Sursa: pentruea.md

 

Share