Zinaida Greceanîi a reprezentat R. Moldova la reuniunea Biroului Femeilor Parlamentare

Zinaida Greceanîi a reprezentat R. Moldova la reuniunea Biroului Femeilor Parlamentare

Președintele Grupului național la Uniunea Interparlamentară (UIP), Zinaida Greceanîi, a participat, în format online, la reuniunea Biroului Femeilor Parlamentare al UIP, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat, ședința a avut loc în cadrul celei de-a 143-a adunări a UIP care se desfășoară în aceste zile, în format hibrid, fiind moderată de la Madrid.

Biroul a finalizat pregătirile pentru lucrările celei de-a 32-a sesiuni a Forumului Femeilor Parlamentare, care, de asemenea, a avut loc astăzi.

În cadrul reuniunii, participanții au revizuit punctele de pe agenda Forumului Femeilor Parlamentare.

De asemenea, participanții au discutat despre recomandările Grupului pentru parteneriatul de gen al UIP, precum și au trecut în revistă  activitățile recente ale UIP pentru promovarea egalității de gen.

În cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Biroului Femeilor Parlamentare a fost susținută candidatura membrului Adunării Naționale a Republicii Ecuador, Wilma Piedad Andrade Muñoz, pentru funcția de cel de-al doilea vicepreședinte al Biroului Femeilor Parlamentare. O altă funcție de vicepreședinte este deținută de Ramzy Fayez (Bahrain), iar președintele Biroului este reprezentanta Ucrainei, Lesia Vasylenko.

Președintele Grupului național la UIP, Zinaida Greceanîi, deține calitatea de membru al Biroului Femeilor Parlamentare al UIP din partea Grupului Eurasia.

Share