Vlad Filat: Referendumul propus de Maia Sandu va fi unul constituțional

Vlad Filat: Referendumul propus de Maia Sandu va fi unul constituțional

Referendumul, propus de Maia Sandu, va fi, dacă va fi, unul constituțional, iar miza este una foarte mare. Declarații în acest sens au fost făcute de Vlad Filat, fost Premier, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), informează OFICIAL.

„Nu trebuie gândit prea mult la textul întrebării. Referendumul va fi similar celor din Georgia și Ucraina și la ceea ce a făcut Vladimir Plahotniuc în 2019, când nu i-au ajuns câteva voturi, pentru că deputații PLDM nu au votat”, a spus el în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Totodată, Vlad Filat a menționat că, uitându-ne pe cifre referitor la cine merge la vot, putem constata că riscul ca referendum să eșueze este enorm.

„Acest plebiscit are un singur scop – imaginea Maiei Sandu, iar acest lucru e unul ticălos.

Eu am o comunicare bună cu colegii din afară și pot să vă spun că la Bruxelles ne privesc și mai prost decât ne priveau. De ce? Pentru că am bocit că vrem statut de țară candidată, apoi că vrem să demarăm negocierile, iar acum, după toate acestea, vrem să întrebăm poporul dacă vrem totuși sau nu vrem integrare. Este cinic și nonsens”, a mai spus politicianul.

Liderul PLDM a afirmat că alegerile prezidențiale, precum și referendumul, ar putea avea loc pe 27 octombrie 2024

„Așadar, la 27 octombrie, ziua prezidențialelor și posibilului referendum, guvernarea riscă următoarele: pică referendumul, pică Maia Sandu, pică PAS-ul și pică opțiunea noastră europeană”, a conchis Vlad Filat.

Share