Vlad Filat, despre investițiile în dezvoltarea satelor și orașelor: Suntem martori ai unei tentative de manipulare cu iz electoral

Vlad Filat, despre investițiile în dezvoltarea satelor și orașelor: Suntem martori ai unei tentative de manipulare cu iz electoral

Ex-Premierul Vlad Filat, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a declarat că „Maia Sandu afirmă că a alocat în ultimii trei ani 2,85 miliarde de lei pentru dezvoltarea satelor și orașelor, mai mult de trei ori decât în perioada 2010-2020. Însă, datele oficiale ale Ministerului de Finanțe contrazic flagrant aceste afirmații. În realitate, între 2010 și 2020 s-au făcut investiții capitale de 15,1 miliarde de lei”.

Potrivit spuselor sale, raportat la PIB, anul 2023 a ajuns abia la nivelul anului 2012, cu doar 1,3% din PIB investit, departe de 2,1% cât era în 2014.

„Performanța e departe de a fi una remarcabilă, în ciuda laudelor doamnei Sandu”, a subliniat el.

Mai mult – a adăugat liderul PLDM, în construcții, puterea de cumpărare a unui euro în 2024 este de 2,27 ori mai mică față de 2014, ceea ce înseamnă că banii alocați au o valoare reală mult mai redusă.

„Deci suntem martori a unei tentative de manipulare cu iz electoral.

Este inadmisibil ca un președinte de țară să se joace cu cifrele pentru a manipula opinia publică. Minciunile și exagerările nu vor rezolva problemele Moldovei”, a remarcat Vlad Filat.

Share