Viorel Furdui – extrem de nemulțumit de majorarea salariului pentru bugetari cu 5,5%: „Guvernarea a scuipat în suflet întregii clase de bugetari”
Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, spune că modificarea Legii bugetului de stat nu a fost consultat cu CALM, deși autoritățile au promis că opiniile vor fi luate în calcul, informează OFICIAL.
„Parlamentul a adoptat in prima lectura rectificarea bugetului de stat pentru anul 2022. Printre altele, s-a aprobat cresterea salariilor pentru sectorul bugetar, inclusiv pentru cei din APL, cu 5,5%. In legatura cu aceasta se impun cateva comentarii si impresii la cald:
1. Acest proiect de lege nu a fost consultat nici intr-un fel cu CALM, in partea ce se refera la angajatii din cadrul APL. In pofida prevederilor exprese constitutionale/legale, angajamentelor internationale sau pur si simplu bunului simt si promisiunilor, de la cel mai inalt nivel. Un an intreg am fost hraniti cu proimisiuni, ca vom fi consultati, implicati…… la momentul potrivit….. CALM a venit cu propuneri si proiecte concrete si rationale care le-ar ajuta sa solutioneze aceasta problema si sa detensioneze situatia care este exterm de grava. Iata si a venit momentul: proiect cu 5,5% adoptat . Asa dar, cum se numesc cei care mint si/sau care nu respecta legea? Se cunoaste – Politicieni și Deștepți…. Cum ne numim noi cei care am avut incredere si am crezut – corect – PROSTI!!”, spune Furdui.
El crede că prin cele 5,5% majorare la salariu pentru bugetari, guvernarea a scuipat în suflet întregii clase de bugetari.
„A cîta oară in ultimele decenii. Ne mai miră faptul ca exista un deficit enorm de specialisti in sectorul public, iar majoritatea specialistilor actuali, sunt cu gandul de a pleca. Despre ce fel de productivitate, calificare inalta, motivare, lupta cu coruptia etc. putem vorbi si promova in aceasta situatie si cu astfel de abordari.
Cum se leaga asa numita ”marire” cu 5,5% si inflatia cu 32%??? Eu as intelege daca in perioadele anterioare, ar fi avut locr niste cresteri semnificative de salarii, astfel ca aceasta marire mizeră sa nu deranjeze. Dar in situatia, cand functionarii publici, in special din APL, primesc salarii mizerabile si la nivelul minimului de existenta, sa vii cu asa abordari- este o bataie totală de joc si lipsa de respect”, spune Furdui.
De asemenea, Furdui este extrem de nemulțumit că majorarea se va face din conturile bugetelor locale.
„Cireașa de pe tort, reprezinta declaratia Dlui 5,5%, despre faptul ca și aceasta ”mărire”, va trebui să fie platită tot din contul veniturilor proprii ale bugetelor locale!!!! Adica, creșterea salariilor o decid ei, dar sa le platească trebuie bugetele locale!!!??? O mai mare denaturare a esentei autonomiei locale nu mai poate fi! Dar de unde banii? Ce ati facut Dle 5,5 %, pentru a creste veniturile bugetlor locale??? Ati venit cu vre-o initiativă, care sa aduca mai multi bani in bugetele locale? Sau poate ati acceptat una din multele propuneri ale CALM la politica fiscala? Nu. Pai atunci, cu ce drept, impuneti bugetelor locale cheltuieli fara a indica sursa si a asigura acoperirea financiară a acesrtor cheltuieli? Sa va aintesc din nou despre lege, pe care o calacati la fiecare pas???? Cu ce va deosebiti de anteriorii care in acelasi mod au tratat APL si iau stors de ultimii bani pentru dezvoltare, adoptand aceasta lege 270, in aceiași manera: fata a consulta CALM și fără a respecta autonomia locala???? Apropo, ce facem cu cadrul legal in acest caz, care prevede expres obligativitatea acordării resurselor?”, se întreabă Furdui.
Totodată, el se miră de inacțiunea deputaților care vin din APL.
„Ne miră foarte mult, pozitia sau mai degraba lipsa acesteia pozitii din partea colegilor, deputati, care vin din APL. Care cunosc foarte bine situatia si starea de spirit care domina in cadrul APl la acest subiect. Oare nu este misiunea voastra sa le explicati celor ce decid, care este situatia si care pot fi consecintele? Oare nu domniile voatre sunteti cei care trebuie sa aparati drepturile si intersele breslei???Vreau sa va spun, ca dezamagirea privind lipsa voastra de caracter, principialitate si eficienta, creste in proportie geometrica.
Este regretabil că unii reprezentanti ai guvernării actuale prin astfel de abordari, calca pe aceleasi greble, ca si in 2013 atunci probabil când prima data in istoria mondială, în strada au iesit majoritatea primarilor! O mai mare rusine nu poate fi pentru o guevrnare!!! Apropo, majoritatea celor din strada, reprezentau coalitia guvernamentala! Cine are nevoie de aceasta? CALM nu are nevoie, cu siguranta. Am demonstrat pana acum rabadre, deschidere, cooperare si o gramada de intelegere. Insa, comportamentul ignorant si arogant al unor institutii guvernamentale depăsesțe orice limite ale intelegerii si este pur si simplu provocator! Ori faptul ca MinFIn igonora orice contact si consultari reale, pe domeniul salarizarii si alte teme importante, nu reprezinta o provocare? Ori aceste promisiuni permanente ca vom fi implicati, consultati…..in acelasi timp cineva și undeva deja lucreaza la strategii, la salarizare, la politica fiscala…. CAND!!!!!!??? La ce sa ne asteptam in continuare? Iarși vom fi puși in fata faptelor implinite? Astai jocul și strategia? C-am periculos joc”.
Furdui mai spune că în mod normal autoritățile urmau să vină și cu o concepție /viziune clară privind noul sistem de salarizare în care să se întrevadă cel puțin o perspectivă pentru bugetari.
„Iar în raport cu APL , ținând cont de autonomie garantata constituțional si aceasta creștere mizerabilă, sa se vina cu o mai mare descentralizare și libertate în tot de înseamnă remunerarea din venituri proprii ale bugetelor locale. Doar pentru voi v-ați decis funcții noi și 75% de spor!!!! Și asta sunt bani din bugetul național! De ce nu ați dat cel puțin aceași posibilitate și celor din APL, din venituri proprii!!! Cu atât mai mult că nu va cer bani din bugetul de stat! Așa ar fi cinstit și respectuos fata de OAMENII din APL. Așa ar fi fost mai bine înțeles și primit . Dar nu vii cu mizerabilele 5,5 % și niște promisiuni pe viitor incerte si in condițiile când cunoaștem cu toții ce iarna și perioada complicata ne așteaptă”, mai spune Furdui.
El punctează că în curând va avea loc ședința extrordinară a Consiliului Național al CALM, în cadrul căruia va fi discutată situația dată și măsurile care urmează a fi luate.
„Exista o presiune enorma din partea teritoriilor, si voi stiti foarte bine. Speram foarte mult, ca cel putin in ultimul ceas sa se trezeasca cel putin partea cea mai constienta și responsabilă a guvernării , ca sa-si revizuiasca abiordarile. Mai speram”.