Vicepreședinte PDM, despre alegerile din Chișinău: „Cu regret, s-au înregistrat foarte mulți candidați”

Vicepreședinte PDM, despre alegerile din Chișinău: „Cu regret, s-au înregistrat foarte mulți candidați”

Partidul Democrat din Moldova (PDM) încă nu a luat o decizie pe cine să susțină în alegerile locale noi ale Primarului mun. Chișinău, ce se vor desfășura la data de 20 mai curent, informează Oficial.

În cadrul unor declarații de presă, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, vicepreședinte PDM, a menționat că regretă că nu s-a ajuns la un consens pentru identificarea unui candidat comun pro-european la șefia capitalei.

„Să le fie rușine tuturor celor care, fără să se gândească la viitorul țării, capitalei și punând interesele lor proprii și a partidelor, și-au înaintat candidaturile, deși e proces democratic și au tot dreptul să o facă. Am făcut o chemare, o invitație, cred înțeleaptă și corectă, ca să fie o discuție între partide de dreapta și pro-europene ca să se identifice un singur candidat. Cu regret, s-au înregistrat foarte mulți. PDM încă nu a luat decizia anume pe cine va susține din acești candidați, dar eu regret foarte mult că anume la aceasta s-a ajuns. Eu, personal, dacă tot m-ați întrebat sunt într-o derută și, personal, nu știu cu cine să votez. Bineînțeles, vom avea discuții cu colegii din partid, pentru a decide pe cine susținem în Chișinău și vom veni cu decizia pe care o să o anunțăm”, a conchis Candu.

Doina Secrieru

Share