Vezi ce include agenda ședințelor extraordinare ale Parlamentului!

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a enumerat ce subiecte vor fi discutate în ședințele extraordinare ale Parlamentului, care vor avea loc joi și vineri – 15 și 16 august curent, transmite OFICIAL.

În cadrul unor declarații de presă, Zinaida Greceanîi a menționat că solicitările vin din partea Guvernului. „A parvenit solicitarea de la Guvern. Vom analiza subiectul rectificării bugetului pentru anul curent, unele ajustări din politica bugetar-fiscală, ce reies din Acordul cu FMI. O altă problemă ține de impozitarea jocurilor de noroc, pariuri, pentru a nu avea facilități fiscale, dar și subiectul funcționalității magazinelor duty-free la intrarea în țară”, a spus Zinaida Greceanîi.

De asemenea, Președintele Parlamentului a spus că se va analiza și inițiativa Președintelui, în ceea ce ține de indexarea pensiilor de 2 ori pe an. „Comisiile parlamentare de profil au analizat această inițiativă și s-a propus să fie dezbătut în plenul Parlamentului”, a spus Greceanîi.

Totodată, Zinaida Greceanîi a informat despre inițierea unei platforme consultative a societății civile pe lângă Parlament. „Avem pe site o listă a părților interesate. Este o inițiativă și, personal, am idee cum ar trebui să funcționeze aceasta, dar aș vrea ca societatea civilă să vină cu propunerile de rigoare”, a mai informat Zinaida Greceanîi.

Cristina Parfeni

Share