Usatîi: În sine dizolvarea Parlamentului nu mai are nicio valoare pentru oameni

Usatîi: În sine dizolvarea Parlamentului nu mai are nicio valoare pentru oameni

„Astăzi la Curtea Constituțională se discută dizolvarea Parlamentului – bordelul principal al țării noastre. De fapt, acest lucru este dorit și așteptat de toți cetățenii de mai bine de un. Circul, spectatorii căruia suntem în prezent, trebuie să plece”, susține liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi.

Tot el adaugă că în condițiile pe care le avem, în sine dizolvarea Parlamentului nu mai are nicio valoare pentru oameni, care așteaptă acțiuni și soluții concrete pentru cele mai stringente și urgente subiecte – „precum fictiva Situație de Urgență și problema Căii Ferate, jefuite ani la rând. Oamenii au obosit de toți cei care se țin de fotoliile moi din Parlament și nu vor nicidecum să-și descleșteze mâinile. Unica soluție pentru depășirea acestei crize sunt alegerile anticipate”, a conchis politicianul.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) s-a întrunit astăzi în ședință, începând cu ora 10.00, pentru a examina sesizarea ce ține de constatarea circumstanțelor ce justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a. Autorul sesizării, Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, este prezentă la ședința Curții și a prezentat cronologia evenimentelor de la demisia Guvernului Chicu și până la depunerea sesizării cu pricina. Hotărârea Curții Constituționale va fi anunțată la ora 15.00, în cadrul unui briefing de presă.

Mihaela Rotari

Share