Uninominal sau mixt? Iurie Leancă: „Consens național nu va fi, dar…”
„Orice sistem trebuie să fie aplicat pe anumite realităţi şi pe anumite provocări şi obiective pe care le are ţara şi societatea”. Declarația a fost făcută de deputatul Iurie Leancă, liderul PPEM, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Leancă a spus că a venit în politică „crezând că doar integrarea europeană ne poate salva pe noi, ne poate ajuta să avem instituţii, stat prosper, stabil, cu pensii decente, cu salarii, cu justiţie echitabilă”. „Ceea ce am făcut împreună cu colegii în iulie anul trecut şi ceea ce am făcut acum, constituind acest grup parlamentar, porneşte de la o singură dorinţă, de a face tot ce e posibil astfel încât acest parcurs să nu fie periclitat. Pe acest motiv, inclusiv în acest subiect al uninominalului sau al mixtului, sau proporţionalului modificat mă voi conduce, în primul rând, de la acest interes: să nu apară impedimente, provocări, ameninţări la parcursul nostru european”, a menționat el pentru sursa citată.
Politicianul a spus că nu are un răspuns privind votul uninominal sau mixt, însă după sărbători va lua o decizie.
„E foarte important să ţinem cont şi de opinia cetăţeanului. E foarte important, aşa cum ne recomandă şi Comisia de la Veneţia, să fie totuşi, consens naţional nu va fi, dar, cel puţin, o bună majoritate să creadă şi să vrea un anumit sistem”, a precizat Leancă.
Doina Secrieru