Un partid unionist cere Procuraturii suspendarea lui Dodon și a PSRM: Să fie efectuat un control al legalităţii

Un partid unionist cere Procuraturii suspendarea lui Dodon și a PSRM: Să fie efectuat un control al legalităţii

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, a făcut o sesizare la Procuratura Generală pe numele Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, dar și pe PSRM „în ajunul zilei de 24 ianuarie – mica UNIRE”, după cum se menționează în cadrul unei postări, informează Oficial.

În cadrul sesizării PNL, se cere tragerea la răspundere penală a Președintelui Igor Dodon, a acțiunilor PSRM, dar și suspendarea partidului.

În adresarea sa către Procurorul General, PNL a vorbit despre cauza sesizării.

„Atare declaraţii, ca şi cele conform cărora Igor Dodon a anunţat intenţia de a interzice prin lege unionismul (opţiunea politică de Unire cu România) sau că adepţii acestui curent de opinie trebuie să stea la puşcărie, sunt, de fapt, expresia unor reflexe şi derapaje antidemocratice şi anticonstituţionale, care înseamnă îndemn la ură, intoleranţă, negarea pluralismului de opinii, negarea pluralismului politic şi a libertăţii de exprimare – acestea fiind valori europene, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Asemenea declaraţii şi acţiuni de nesocotire a Constituţiei trebuie investigate şi oprite de către instituţiile abilitate, pentru că nu e vorba de un cetăţean oarecare al Republicii Moldova, ci de persoana care deţine funcţia supremă în stat, ale cărei declaraţii au alt impact asupra membrilor societăţii. Afirmaţiile unui Preşedinte al statului contra unor cetăţeni cu anumite opţiuni politice pot fi înţelese de către o parte din societate ca îndemn la ură, la intoleranţă, ca libertatea de a defăima. Preşedintele Dodon se prevalează de imunitatea prezidenţială prin funcţia sa de înalt demnitar de stat, crezându-se inviolabil, şi îşi permite să atace pe cine vrea el, aşa cum îi dictează mentalitatea învechită”, se menționează în textul sesizării.

Totodată, PNL a comunicat și despre semnificația anului 2018 în contextul unirii Republicii Moldova cu România.

„Anul 2018 este un an cu semnificaţie istorică, pentru că este Anul Centenarului Unirii, când, acum 100 de ani, în 1918, s-a produs Unirea Basarabiei cu România. Având în vedere nu doar istoria comună a românilor, dar şi relaţiile preferenţiale dintre cele două state româneşti, inclusiv asistenţa majoră dezinteresată, acordată de Poporul şi Statul Român, cetăţenii din Republica Moldova au tot dreptul firesc, legitim, de a marca datele din Istoria comună a populaţiei de pe ambele maluri ale Prutului. Acest fapt, ca expresie a unui adevăr istoric, tot mai conştientizat de românii şi de alogenii din al doilea stat românesc, este interpretat, în mod ilegal şi periculos, de către Preşedinţia Republicii Moldova ca tentativă de schimbare a orânduirii constituţionale, de violare a integrităţii teritoriale – „acţiuni calificate în legislaţia penală a Republicii Moldova drept uzurpare a puterii în stat”. Acest caz, ca şi alte declaraţii ilegale şi de natură intimidatoare ale Preşedinţiei lui Igor Dodon la adresa adepţilor Unirii trebuie să servească Procuraturii drept motiv de sesizare, pentru a investiga măsura şi modul în care are loc încălcarea Constituţiei de către cel care – primul – trebuie să o înţeleagă şi să o respecte ireproşabil”, se comunică în sesizare.

Prin urmare, PNL a oferit mai multe detalii cu privire la solicitările adresate în sesizare.

„1. Să fie efectuat un control al legalităţii acţiunilor Preşedintelui Igor Dodon sub aspectul acţiunilor intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale şi etnice precum şi limitării ilegale directe sau indirecte a drepturilor cetăţenilor, în funcţie de apartenenţa lor naţională şi etnică. 2. Să fie efectuat un control al legalităţii acţiunilor Partidului Socialiştilor din Republica Moldova prin prisma art.3 al.(6), Legea nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, cu sesizare ulterioară, în caz de necesitate, a Ministerului Justiţiei, în vederea iniţierii procedurii de suspendare sau dizolvare a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova”, se menționează în sesizare.

1

2

3

Mihaela Conovali

Share