Un deputat nu a declarat peste 4 milioane de lei

Un deputat nu a declarat peste 4 milioane de lei

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de Radu Mudreac, deputat din Parlamentul Republicii Moldova. Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2020, în baza unei sesizări din partea unei organizații non-guvernamentală din domeniul prevenirii corupției.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 4 milioane 500 mii lei –  între averea dobândită și veniturile realizate de către deputat și familia sa, pe parcursul perioadei decembrie 2014 – august 2016.

Această sumă a fost identificată de către inspectorul de integritate în conturile bancare deschise pe firma familiei, administrată de către soție, iar deputatul avea calitatea de fondator. Ulterior, firma a fost înstrăinată.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, deputatul a menționat că firma respectivă a încheiat contracte de împrumut cu diverse persoane fizice prin care a contractat împrumuturi financiare în sumă totală de peste 4 milioane 790 mii lei pentru construcția unui unui spațiu comercial în centrul capitalei.

Inspectorul de integritate a respins argumentele invocate de către subiect, deoarece persoanele fizice vizate nu dispuneau oficial de mijloace financiare pentru împrumutarea unor astfel de sume.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe aspectul comiterii a două infracțiuni ce cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova – îmbogățire ilicită și spalarea banilor.

Suplimentar, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea unui control fiscal asupra subiectului pe perioada vizată.

Actul emis de ANI poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.

Doina Secrieru

Share