Un candidat la Președinția României vine la Chișinău. Iată cu ce se va ocupa!

Un candidat la Președinția României vine la Chișinău. Iată cu ce se va ocupa!

Președintele Senatului României și al Partidului Liberal Reformator din Romania, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat la Președinția României, se va afla în zilele de 18 și 19 octombrie, în capitala Republicii Moldova, Chișinău.

Sâmbătă, 18 octombrie,  începând cu ora 14:30, dl Călin Popescu-Tăriceanu va fi prezent la Conferința „Românismul în perspectiva europeană”, care va avea loc la Uniunea Scriitorilor, str. 31 August Nr. 98. Începând cu ora 17.00, candidatul la Președinția României va participa la o întâlnire electorală care se va desfășura la Hotel Codru, situat pe str. 31 August.

Duminică, 19 octombrie, la ora 10.00, președintele Senatului României va depune o coroană de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din Parcul Central, aflat pe str. Ștefan cel Mare.

Călin Popescu-Tăriceanu va participa începând cu ora 11.00 la evenimentul de deschidere a campaniei electorale parlamentare 2014 a Partidului Liberal Reformator din Moldova . Evenimentul se va desfășura la Palatul Național.

Maria Roșca

Share