Un candidat la alegerile parlamentare – agresat. „M-au lovit și amenințat”
Candidatul Blocului Electoral ACUM în circumscripția 3 Edineţ, Dinu Plîngău, ieri, ar fi fost agresat de 3 indivizi – la Edineț, informează OFICIAL.
Pe o rețea de socializare, Plîngău a oferit mai multe detalii. „Astazi, în jurul orelor 12.25, după live-ul din fața comisariatului de poliție Edineț, am fost bătut chiar pe scările poliției de trei persoane necunoscute în prezența poliției. Indivizii m-au lovit, amenințat cu rafuială fizică şi îndemnat să părăsesc Edinețul. Acum sunt în drum spre spital pentru examinarea gravității leziunilor corporale, după ce am depus o plângere la polițiştii care nu au reacționat în nici un fel la agresiunile persoanelor şi i-au lăsat să plece”, a scris el, ieri.
Prin urmare, el a oferit și alte detalii. „Numele unuia dintre agresori este Vlad Nepeivoda, sportiv, băiețaș din banda fostului deputat PD, Oleg Sârbu. Oleg Sârbu este candidatul PD la funcția de deputat la Edineț. Tatăl unuia din cei trei agresori este Igor Nepeivoda, vice-președintele Organizației Teritoriale a Partidului Democrat de la Edineț. Chiar dacă poliția cunoaște foarte bine cine sunt agresorii, până în momentul de față nu au întreprins nici o măsură. Este strigător la cer ca un candidat la funcția de deputat să fie bătut chiar pe scările inspectoralului de poliție, fără ca aceștia să întreprindă ceva. Telefonul de pe care am filmat agresorii a fost deteriorat după ce unul din agresori l-a luat din mîinile mele pentru a șterge video-urile. Am reușit să restabilesc parțial câteva secunde din înregistrările video după ce am fost lovit. Totodată tind să menționez că Inspectoratul de poliție are camere de supraveghere și sper ca înregistrările de pe acestea să nu dispară astăzi. Calific aceste agresiuni ca fiind de ordin de a-mi împiedica activitatea politică și a mă determina prin amenințări și agresiuni fizice de a-mi retrage candidatura de concurent electoral”, a precizat Plîngău.
În același timp, Blocul ACUM, a reacționat, printr-o postare, cu privire la caz. „Blocul Electoral ACUM Platforma DA şi PAS condamnă cu vehemenţă atacul mişelesc asupra candidatului nostru în circumscripţia 3, Edineţ, Dinu Plîngău. Culmea cinismului este că el a fost bătut chiar pe scările Inspectoratului de Poliţie Edineţ şi sub privirea unor poliţişti care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu şi nu au întreprins nimic pentru a-i opri şi prinde pe agresori, făcându-se astfel complici cu atacatorii, dar şi părtaşi la instaurarea stării generale de frică din Republica Moldova”, se menționează în postare.
Prin urmare, blocul cere demisia Comisarului-șef. „Cerem demisia imediată a Comisarului-şef Alexandru Rusu, precum şi prinderea şi pedepsirea cât mai urgentă a agresorilor. Vom anunţa ambasadele şi observatorii internaţionali cu privire la această obraznică încercare de a intimida concurenţii electorali şi a influenţa mersul scrutinului”.
Mihaela Rotari